Ieșirile de capital din fondurile pe acțiuni americane, la cel mai înalt nivel din ultimii 22 ani

Ieșirile de capital din fondurile pe acțiuni americane, la cel mai înalt nivel din ultimii 22 ani
scris 15 aug 2015

Retragerile de capital din fondurile pe acțiuni americane au atins 78,7 miliarde de dolari după primele șapte luni ale anului, cel mai ridicat nivel începând cu 1993, în condițiile în care investitorii își îndreaptă atenția spre piețele de capital din Europa și Japonia, care oferă randamente mai atractive, relatează CNBC.

Numai în luna iulie, investitorii au retras 20,4 miliarde de dolari din fondurile pe acțiuni din SUA, cifra pentru ultimele 12 luni atingând 158,6 miliarde de dolari, potrivit unui raport al firmei de cercetare de piață Morningstar, care notează că avansul puternic al investițiilor în fondurile ETF (Exchange Traded Fund - fond deschis cu caracter special listat la bursă) nu a fost suficient pentru a contrabalansa ieșirile de capital în rândul fondurilor mutuale, preferate de către investitorii din retail.  

Urmărește-ne și pe Google News

Dincolo de retragerile de capital determinate de evoluția acțiunilor, comportamentul investitorilor indică așteptările acestora pentru viitor, consensul fiind că bursa de pe Wall Street se îndreaptă spre o perioadă de corecții susținute, apreciază analistul Morningstar, Alina Lamy.

Și asta în ciuda unei evoluții pozitive a pieței de capital americane pe parcursul anului. Indicele S&P 500 al bursei din New York a urcat cu 1,5% în acest an, în timp ce S&P 500 Total Return, care reflectă atât evoluția prețurilor companiilor componente, cât și dividendele oferite de acestea, a crescut cu 3,4%.

"Investitorii știu că SUA și Europa se află în stadii economice diferite, iar asta se reflectă în mișcările de capital", a adăugat Lamy.

Potrivit Morningstar, investițiile în fondurile internaționale pe acțiuni au crescut cu 179,3 miliarde de dolari de la începutul anului, mult peste creșterile înregistrate de alte tipuri de fonduri de investiții.

viewscnt
Afla mai multe despre
fonduri pe actiuni
fonduri mutuale
bursa sua
investitii