Bursa românească a urmat parcursul negativ al indicilor importanți la nivel global, însă tendința a fost ceva mai atenuată, în absența precipitării unor ordine de vânzare foarte mari.
Impulsul ascendent imprimat la jumătatea acestei luni a fost drastic amendat pe piața de capital românească de corecțiile din această săptămână, antrenate câteva zile de deprecieri violente la Bursa de Valori București. În această secvență includem și ședința de astăzi, în care indicele compozit BET Plus a pierdut 0,95%, pe un rulaj al pieței de acțiuni de 46,13 milioane lei (9,89 milioane euro).
După câteva zile de corelare mai slabă cu piețele mari, fie și numai prin amplitudinea mișcărilor, ultima sesiune de tranzacționare a acestei săptămâni a fost una de aliniere, mai degrabă cu bursele mature europene, decât cu cele regionale, dacă avem în vedere comparațiile la nivelul indicilor: -0,93% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,92% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -1,29% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,94% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -2,80% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -1,86% pentru indicele BUX de la Budapesta și -1,96% pentru indicele PX de la Praga.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ce va face SIF Oltenia cu cash-ul încasat de la Erste? În aprilie 2019, acționarii vor fi chemați la consultăriLa București, indicele reprezentativ BET a coborât cu 1,00%, până la nivelul de 8.412,36 de puncte. Din punct de vedere tehnic, indicele titlurilor blue-chip s-a oprit pe media mobilă exponențială de 55 de zile (EMA55), după ce cumpărătorii au ezitat să se regrupeze pe precedenta medie mobilă de viteză în proporții Fibonacci, respectiv media mobilă exponențială de 55 de zile (EMA55).
Pe piața de capital românească nu a fost panică, conform declarațiilor pentru Profit.ro ale lui Marcel Murgoci, director de operațiuni la SSIF Estinvest Focșani. Reacția a fost, într-adevăr, mai degrabă moderată, iar corecțiile recente nu au fost de natură să schimbe trendul pe termen scurt, cel delimitat de la începutul lunii iulie.
Mai degrabă șocul s-a resimțit pe volume, investitorii preferând să nu ia poziții decisive până la clarificarea unei direcții a burselor mari. A fost, așadar, și slăbiciune a pieței, și robustețe, la un șoc bursier care s-a consumat în cea mai mare parte miercuri, când acțiunile tehnologice au scăzut cu 4-5%, iar indicele Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York a suferit un recul de 600 de puncte, unul dintre cele mai mari picaje la nivel nominal din istoria de peste un sfert de veac al indicelui.
CITEȘTE ȘI Retailerul online Elefant atrage finanțări de 7,65 milioane lei prin emiterea de obligațiuni. Interesul investitorilor a depășit cu o treime așteptările ofertanțilorReverberațiile s-au simțit și în sesiunea „roșie” de astăzi, în care primele cele mai tranzacționate 12 acțiuni au avut închideri negative. Pe primul loc în acest clasament, cu schimburi însumând 9,47 milioane lei, s-au aflat titlurile Băncii Transilvania (TLV), care s-au depreciat cu 0,64%, până la prețul de 2,3350 lei/acțiune, cotație la care capitalizarea de piață a instituției de credit se situează la 11,24 miliarde lei (2,41 miliarde euro).
Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a coborât cu 1,65%, până la prețul de 13,14 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,22 milioane lei.
Tot pe segmentul financiar, pe al 2-lea rulaj al zilei, de 6,37 milioane lei, titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au corectat cu 0,96%, până la prețul de 0,9280 lei/acțiune. Este un declin în linie cu media celorlalte fonduri închise de investiții de la cota BVB, a căror indice BET-FI a suferit un recul de 0,89%, până la nivelul de 0,89%.
Un declin de 1,01%, apropiat de evoluția generală a pieței, a avut și indicele energetic BET-NG. Cel mai lichid emitent din structura sa, Romgaz Mediaș (SNG), a adunat schimburi de 4,46 milioane lei, într-o zi în care cotația a coborât cu 0,58%, până la prețul de 34,00 lei/acțiune. Pe același sector, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au depreciat cu 1,86%, până la prețul de 0,3690 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,90 milioane lei. Este o sesiune negativă care urmează unui alt recul puternic, de 3,84%, antrenat de anunțul compania-mamă OMV conform căruia aceasta a luat decizia de a amâna investiția privind gazele din Marea Neagră, având în vedere că legea off-shore a fost votată târziu și restricționează vânzările.
Transferuri de 2,42 milioane lei, peste media obișnuită a respectivului emitent, am consemnat pe titlurile Sphera Franchise Group (SFG), care au scăzut cu 2,33%, până la prețul de 21,00 lei/acțiune.