Deși raliul recent de pe marile burse ale lumii a fost amendat brutal, investitorii de la Bursa de Valori București s-au mobilizat la cumpărare și au reușit să împingă piața pe noi culmi.
Indicele reprezentativ BET a urcat cu 1,21%, pentru a 4-a ședință consecutiv și a atins un nou maxim istoric, de 29.719,62 de puncte, depășind vârfurile precedente din februarie și aprilie, așa cum se vede pe graficul atașat.
Este o dinamică ce vine pe o lichiditate bună. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 81,15 milioane lei (15,50 milioane euro), cu cele mai mari tranzacții, de 17,59 milioane lei, realizate pe titlurile OMV Petrom (SNP), care s-au retras cu 0,49%, până la prețul de 1,0080 lei/acțiune.
Acestea au fost urmate, cu o activitate de 10,97 milioane lei, de titlurile BRD – Groupe Societe Generale (BRD), care au avut un salt de 1,88%, până la prețul de 29,80 lei/acțiune.
Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV), a avansat cu 0,21%, în contextul unor schimburi de 8,96 milioane lei, până la prețul de 38,18 lei/acțiune, la care capitalizarea bursieră a instituției de credit se ridică la 41,63 miliarde lei (7,90 miliarde euro).
Interes a existat și pentru un pluton de 4 acțiuni din structura indicelui de energie BET-NG, care a urcat cu 1,69%, și care – cu excepția titlurilor Nuclearelectrica (SNN), care s-au corectat cu 0,85%, până la prețul de 70,00 lei/acțiune, pe transferuri de 3,57 milioane lei – au înregistrat aprecieri consistente: +3,54%, până la prețul de 169,80 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O), care adunat volume de 7,94 milioane lei, +4,44%, până la prețul de 14,10 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), ce au întrunit un rulaj de 6,72 milioane lei, și +6,57%, până la prețul de 58,40 lei/acțiune, pentru titlurile Premier Energy (PE), care au cumulat tranzacții de 3,74 milioane lei.
Pe sens contrar pieței, titlurile MedLife (M) și Transgaz (TGN) au înregistrat ambele deprecieri, pe volume care au depășit reperul unor tranzacții de 2 milioane lei. În rest, pragul milionului de lei a mai fost trecut de 8 emitenți, indicând o bună distribuție în adâncime a lichidității.

















