Fosta șefă a celei mai mari burse din India a împărtășit informații confidențiale cu un yoghin și i-a cerut sfatul cu privire la deciziile cruciale, a constatat o investigație a autorității de reglementare a pieței, înainte de listarea publică mult-așteptată a operatorului bursier, transmite Reuters.
Într-un caz de ”abatere bizară” care a reprezentat ”o încălcare flagrantă” a reglementărilor, Chitra Ramkrishna, fost director general al Bursei Naționale de Valori (NSE), a împărtășit informații, inclusiv proiecțiile financiare ale bursei, planurile de afaceri și agenda consiliului de administrație, cu un guru spiritual din Himalaya, a declarat Consiliul pentru Valori Mobiliare și Burse din India (SEBI), scrie News.ro.
”Partajarea planurilor financiare și de afaceri ale NSE... este un act flagrant, dacă nu de neimaginat, care ar putea zgudui înseși bazele bursei de valori”, a spus SEBI într-un ordin, impunând sancțiuni asupra lui Ramkrishna, bursei și a altor foști directori.
Ramkrishna, care a renunțat la NSE în 2016, invocând ”motive personale”, nu a fost imediat contactată pentru comentarii. NSE și SEBI nu au răspuns solicitărilor de comentarii.
Acuzațiile de guvernanță corporativă deficitarp au afectat NSE de câțiva ani. Bursa plănuise să devină publică în 2017, dar listarea sa a fost anulată din cauza acuzațiilor că oficialii le-au oferit unor traderi care efectuează operațiuno cu frecvență ridicată acces nedrept la rețele prin intermediul unor servere, ceea ce ar putea accelera tranzacțiile algoritmice.
După o investigație de trei ani, SEBI a amendat bursa cu peste 90 de milioane de dolari și i-a interzis să atragă fonduri pe piețele de valori mobiliare timp de șase luni.
NSE a contestat ordinul în instanță și a cerut aprobarea SEBI pentru a depune documentele pentru o ofertă publică inițială.
Cu toate acestea, în timpul acelei investigații, SEBI a găsit documente care arătau e-mailurile lui Ramkrishna către o persoană necunoscută, despre care ea a spus în timpul interogatoriului că este ”o forță spirituală” de la care a căutat îndrumare timp de 20 de ani.
Ramkrishna, în apărarea ei, a declarat pentru SEBI că schimbul de informații cu persoana ”de natură spirituală” nu compromite confidențialitatea sau integritatea.
Ordinul SEBI a afirmat totuși că este ”absurd” ca Ramkrishna să susțină că schimbul de informații sensibile, cum ar fi ratele de plată a dividendelor, planurile de afaceri și evaluările performanței angajaților NSE nu a cauzat prejudicii.
Investigațiaa SEBI a constatat, de asemenea, că presupusul guru a avut o influență substanțială asupra numirii unui director de nivel mediu, fără nicio experiență pe piața de capital, drept consilier al lui Ramkrishna, cu documente inadecvate și cu un salariu mai mare decât majoritatea oficialilor de rang înalt din NSE.
Gurul conducea bursa, iar Ramkrishna era ”doar o marionetă în mâinile lui”, a spus SEBI.