Fondul Proprietatea vinde circa 3% din capital

Fondul Proprietatea vinde circa 3% din capital
scris 2 dec 2022

Circa 3% din capitalul Fondului Proprietatea a fost tranzacționat astăzi pe bursă, într-o operațiune de peste 330 milioane lei.

Prețul pe acțiune a fost de 1,92 lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Adunarea generală extraordinară a acționarilor Fondului Proprietatea, care deține 20% din capitalul companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a hotărât recent ca vânzarea deținerii FP la Hidroelectrica să se facă prin listarea acțiunilor companiei exclusiv la Bursa de Valori București (BVB).

Astfel, AGA a aprobat ″vânzarea acțiunilor deținute de Societate în capitalul social al SPEEH Hidroelectrica SA („Hidroelectrica”), reprezentând până la 19,94% din totalul acțiunilor emise de Hidroelectrica, prin ofertă publică secundară având obiect acțiuni emise de Hidroelectrica, urmată de admiterea acestor acțiuni la tranzacționare („Listarea”) doar la Bursa de Valori București″, precum și că ″Sumele de bani rezultate în urma vânzării parțiale sau integrale a pachetului de acțiuni în cadrul respectivei oferte publice secundare vor fi distribuite acționarilor Societății sub forma unui dividend special în termen de 3 luni de la încasarea sumei respective de către Societate″. 

Investitorii spanioli iau în calcul dezvoltarea unor terenuri de golf în apropierea Bucureștiului CITEȘTE ȘI Investitorii spanioli iau în calcul dezvoltarea unor terenuri de golf în apropierea Bucureștiului

Hotărârea a fost luată la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, care deține 5,78% din acțiunile Fondului Proprietatea.

Conducerea FP propusese ca Hidroelectrica să fie listată și la BVB, și pe o bursă străină, neexcluzând nici scenariul vânzării directe a deținerii la producătorul hidro, însă propunerea sa a fost respinsă de acționari. În ultimele luni, Fondul a pledat în numeroase rânduri cauza listării duale a Hidroelectrica, sperând să convingă autoritățile să accepte această variantă.

Planul în 10 puncte de încheiere a războiului prezentat de Zelenski summitului G20 CITEȘTE ȘI Planul în 10 puncte de încheiere a războiului prezentat de Zelenski summitului G20

Potrivit celor mai recente date oficiale, investitorii instituționali români dețin ca acționari peste 40% din drepturile de vot la Fondul Proprietatea, iar acționarii persoane fizice române – aproape 23%.

Cel mai mare acționar individual este fondul de pensii administrat privat (pilonul II) al NN (fostul ING), cu 10,89% din capitalul Fondului Proprietatea.

viewscnt
Afla mai multe despre
listare bursa hidroelectrica
fondul proprietatea hidroelectrica
aga fondul proprietatea