Fondul de pensii de la Pilonul II al Aegon și-a redus expunerea pe titluri de stat în trimestrul 2. Investiții bursiere sporite, inclusiv o deținere nouă, de 38 milioane lei, la transportatorul fluvial TTS

Fondul de pensii de la Pilonul II al Aegon și-a redus expunerea pe titluri de stat în trimestrul 2. Investiții bursiere sporite, inclusiv o deținere nouă, de 38 milioane lei, la transportatorul fluvial TTS

Foto dreamstime.com

scris 12 oct 2021

Deși a avut aportul contribuțiilor celor aproape 1 milion de cotizanți, fondul de pensii Vital al Aegon avea la jumătatea anului mai puține obligațiuni guvernamentale decât cu 3 luni înainte. În același interval, entitatea și-a majorat cu aproximativ 130 milioane lei investițiile pe bursă ș,i pentru ce nu a avut idei, a lăsat în rezerve de cash, care au urcat de peste 5 ori.

Fondul de pensii cu contribuții obligatorii al Aegon avea la data de 30 iunie active totale de 8,42 miliarde lei (1,70 miliarde euro), cu 3,18% mai mari decât cele de 8,16 miliarde lei (1,65 miliarde euro) de la sfârșitul lunii martie. Este o majorare ce exprimă atât sumele virate de cei aproximativ 966.000 de viitori pensionari, dar și creșterile bursiere din intervalul menționat.

Urmărește-ne și pe Google News

Totuși, fondul Vital Aegon și-a micșorat portofoliul de titluri de stat atât în termeni nominali, dar mai ales ca procentaj în totalul activului. Astfel, la jumătatea anului, erau prinse în bilanț 39 emisiuni ale Ministerului Finanțelor Publice cu o valoare agregată de 5,42 miliarde lei (1,09 miliarde lei), reprezentând 64,34% din totalul deționerilor, sumă cu 2,34% mai mică decât cea de 5,55 miliarde lei (1,12 miliarde euro) de la finele trimestrului I și care era echivalentă cu 69,34% din portofoliu.

OMV Petrom a profitat de închiderea rafinăriei principalului său concurent: vânzări de carburanți în creștere cu o pătrime, marjă de rafinare aproape dublă CITEȘTE ȘI OMV Petrom a profitat de închiderea rafinăriei principalului său concurent: vânzări de carburanți în creștere cu o pătrime, marjă de rafinare aproape dublă

Expunerea s-a majorat, însă, pe piețele de acțiuni. Investițiile bursiere au crescut cu 7,18%, la 1,94 miliarde lei, de la 1,81 miliarde lei în același interval de raportare. Cea mai mare participație, de 331,70 milioane lei și reprezentând 3,94% din activ, este la Fondul Proprietatea (FP). Aceasta este urmată de o investiție de 272,50 milioane lei în Banca Transilvania (TLV) și una de 236,99 milioane lei la OMV Petrom (SNP).

Dețineri consistente la BVB mai sunt raportate la următorii emitenți: BRD Groupe Société Générale (BRD) – 168,00 milioane lei, Nuclearelectrica (SNN) – 132,75 milioane lei, Romgaz Mediaș (SNG) – 125,94 milioane lei, Electrica (EL) – 77,56 milioane lei, Transgaz (TGN) – 63,28 milioane lei, Digi Communications (DIGI) – 60,51 milioane lei, MedLife (M) – 60,12 milioane lei, Evergent Investments (EVER) -  45,49 milioane lei, Transelectrica (TEL) – 39,42 milioane lei, SIF Oltenia (SIF5) – 37,55 milioane lei.

NN Pensii și-a majorat cu 1,5 miliarde lei activele la T2 CITEȘTE ȘI NN Pensii și-a majorat cu 1,5 miliarde lei activele la T2

Noutate în portofoliul fondului de la Pilonul II al Aegon, acțiunile Transport Trade Services (TTS), companie listată la jumătatea anului sunt prinse în activ cu o valoare de 38,64 milioane lei. Pe bursa românească participații mai mici de 25 milioane lei mai sunt consemnate la Conpet Ploiești (COTE), Compa Sibiu (CMP), Bursa de Valori București (BVB), SIF Banat Crișana (SIF1), SIF Transilvania (SIF3), SIF Muntenia (SIF4) și TeraPlast Bistrița (TRP).

Din portofoliul extern, cele mai mari dețineri sunt la Deutsche Post și compania financiară franceză Richemont, în echivalent 28,70 milioane lei și, respectiv 24,70 milioane lei. Alte nume sunt Covestro, Axa, Commerzbank, Siemens Energy, Siemens AG, Netia, United Internet, PKO Bank din Polonia și Philips.

BCR Pensii și-a majorat cu 5% activele de la Pilonul II. Compania a achiziționat acțiuni TTS de peste 5 milioane lei și a inclus în portofoliul său extern titluri Lufthansa, Wienerberger și ale unui gigant minier CITEȘTE ȘI BCR Pensii și-a majorat cu 5% activele de la Pilonul II. Compania a achiziționat acțiuni TTS de peste 5 milioane lei și a inclus în portofoliul său extern titluri Lufthansa, Wienerberger și ale unui gigant minier

Fondul Vital mai are expuneri bursiere indirecte prin intermediul fondurilor de investiții în sumă de 100,98 milioane lei, reprezentând plasamente în vehicule locale ale administratorilor BT AM și Erste AM, dar și fonduri închise de tip ETF axate pe piețe emergente ale Schroder și replicând structura indicelui european EuroStoxx 50 emise de Xtrackers.

Plasamentele în obligațiuni corporative ale fondului cu contribuții obligatorii al Aegon se ridică la 615,65 milioane lei, în echivalent 7,31% din portofoliu. În titluri obligatare ale administrației locale investițiile sunt de numai 13,92 milioane lei, respectiv în instrumente financiare ale municipalităților din Alba Iulia, Bacău, Iași, București și Timișoara.

În obligațiuni ale instituțiilor financiare internaționale fondul Vital are plasamente de 141,18 milioane lei, reprezentând 1,67% din activ, respectiv la Black Sea and development Bank și International Investment Bank cu sediul la Budapesta. La jumătatea anului fondul avea disponibilități bănești de 235,83 milioane lei, în cea mai mare parte conturi curente și depozite la BRD Groupe Société Générale (BRD), echivalent cu 2,80% din portofoliu. Deținerea de cash este de peste 5 ori mai mare față de cea de 46,46 milioane lei de la 31 martie.

viewscnt
Afla mai multe despre
aegon
bvb
bursa
tts
titluri de stat
fondul proprietatea
brd
banca transilvania
omv petrom