Aproape 45% din subscrierile în actualul exercițiu al programului Fidelis au mers către cele 2 emisiuni de obligațiuni guvernamentale cu scadența la un an, conform analizei Profit.ro.
Oferta de titluri de stat dematerializate pentru populație din programul Fidelis a adunat în sistemul Bursei de Valori București aproape 13.000 de ordine cu o valoare agregată în echivalent 210,79 milioane euro, înaintea ultimei zile de subscriere. Un procentaj de 63,66% din aceste subscrieri au mers către cele 4 emisiuni denominate în moneda națională.
Astfel, titlurile de stat la un an cu dobândă anuală de 6,60% (R2604C) au adunat aproximativ 4.600 de plasamente cu o valoare de 387,00 milioane lei (77,65 milioane euro). Obligațiunile guvernamentale cu aceeași maturitate, dar bonificate cu o dobândă de 7,60% pentru donatorii de sânge (R2604B) au cumulat subscrieri de peste 5 ori mai mici, de 72,20 milioane lei (14,49 milioane euro).
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Pentru titlurile de stat denominate în lei și scadente în aprilie 2028 (R2804A) investitorii au introdus aproape 1.600 de ordine cu o valoare de 123,00 milioane lei (24,68 milioane euro), atrași de cuponul anual de 7,30%. Dobânda este de 7,60% pentru emisiunea cu maturitate în aprilie 2030 (R3004A) și care a adunat plasamente de 86,60 milioane lei (17,37 milioane euro).
La titlurile denominate în euro preferința a fost pentru scadența lungă. Emisiunea cu cea mai îndepărtată maturitate, în aprilie (R3204AE), a strâns peste 2.000 de ordine cu valoare agregată de 44,10 milioane euro, atractivitatea fiind dată de cuponul anual al dobânzii, de 6,00%. Prin contrast, emisiunea scadentă în aprilie 2027 (R2704AE) și având o dobândă anuală de 3,30%, a adunat subscrieri mai mici, de 32,50 milioane euro.
Ediția precedentă, de martie, a 2-a din acest an, a programului Fidelis, a adunat aproximativ 24.500 de ordine cu o valoare agregată de 451,25 milioane euro, nivelul subscrierilor fiind cu 47,71% mai mic decât nivelul-record de 863 milioane euro al emisiunilor vândute de Ministerul Finanțelor la exercițiul din februarie.