Fără câștigul financiar de 12 milioane din urmă cu 1 an, profitul net Compa Sibiu cade cu 28%

Fără câștigul financiar de 12 milioane din urmă cu 1 an, profitul net Compa Sibiu cade cu 28%
scris 15 nov 2017

Deși afacerile producătorului de componente auto Compa Sibiu (CMP) au urcat cu peste 8% în primele 3 trimestre, societatea a raportat un profit net de aproximativ 30 milioane lei, cu 12 milioane de lei mai mic decât cu 1 an în urmă, declinul fiind echivalentul nerepetării câștigului financiar din perioada similară a anului trecut

Compa Sibiu (CMP) a obținut, în primele 9 luni din 2017, venituri totale de 537,69 milioane lei, în creștere cu 8,43% față de cele de 495,85 milioane lei din intervalul correspondent al exercițiului financiar anterior. În același interval de raportare, cheltuielile totale au urcat cu 8,91%, la 503,30 milioane lei, de la 462,13 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, rezultatul din exploatare este de 34,38 milioane lei, cu 1,99% peste cel de 33,71 milioane lei din primele 3 trimestre ale anului precedent. Compania nu a mai reușit, însă, să replice câștigul financiar de 12,25 milioane lei pe care îl avea prins în bilanț la 9 luni în 2016. Astfel, profitul net a scăzut cu 28,20%, la 30,43 milioane lei, de la 42,38 milioane lei.

Omul de afaceri israelian Davidai Elyakim, care a dezvoltat în România brandurile Pepsi si Burger King, a fost cooptat în conducerea Sphera, care reunește KFC, Pizza Hut și Taco Bell CITEȘTE ȘI Omul de afaceri israelian Davidai Elyakim, care a dezvoltat în România brandurile Pepsi si Burger King, a fost cooptat în conducerea Sphera, care reunește KFC, Pizza Hut și Taco Bell

La 30 septembrie, activele totale ale producătorului de component auto erau de 592,25 milioane lei, în urcare cu 4,45% față de cele de 567,00 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au fost reduse cu 2,58%, la 195,66 milioane lei, de la 200,84 milioane lei.

Compa Sibiu, societate controlată în proporție de 54,59 controlată de Asociația salariaților, este listată la cota Bursei de Valori București unde, la ultimul preț de închidere de 1,1300 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății este de 247,27 milioane lei (61,70 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
compa
bvb
bursa