EXCLUSIV Noul director general al Bursei este Adrian Tănase, cel care a avut în administrare fondurile de pensii ale NN și ING. Cum a fost înclinată balanța

EXCLUSIV Noul director general al Bursei este Adrian Tănase, cel care a avut în administrare fondurile de pensii ale NN și ING. Cum a fost înclinată balanța

Sursa foto: pagina de Facebook a BVB

scris 28 nov 2017

Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București l-a ales în funcția de director general pe Adrian Tănase, cel care în ultimii 9 ani s-a aflat la adminstrarea fondurilor de pensii ale NN și ING.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

După 4 ani de „experiment polonez”, în care șefia executivă a Bursei de Valori București i-a aparținut lui Ludwik Sobolewski, cel care anterior a condus Bursa de la Varșovia, în postul de director general va veni un român din mediul investițiilor, respectiv Adrian Tănase. Consiliul de Administrație al BVB a votat aseară în favoarea acestei opțiuni, candidatul câștigător fiind anterior Chief Investment Officer la NN Pensii, cel mai mare administrator de active financiare din piața de capital locală, au declarat pentru Profit.ro surse din piața de capital.

Urmărește-ne și pe Google News

Varianta aleasă este în măsură să reconcilieze cele 2 tabere destul de bine conturate în acționariatul și CA al Bursei de Valori București, respectiv cel al caselor mici de brokeraj și așa-numitul grup al băncilor, cel care l-a dat președinte pe Lucian Anghel, fost economist-șef al BCR și în prezent președinte al BCR Pensii. Consensul la precedentul board care a respins o nouă canditatură a lui Sobolewski a fost că instituția nu poate continua în disfuncționalitate și că șefia executivă trebuie să lucreze cu ambele grupuri.

O șicană în justiție a SIF Oltenia împotriva BCR ia capăt după aproape 1 an. Miza rămâne pachetul de 6% CITEȘTE ȘI O șicană în justiție a SIF Oltenia împotriva BCR ia capăt după aproape 1 an. Miza rămâne pachetul de 6%

Tănase, absolvent în anul 1998 al Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică a Academiei de Studii Economice din București, a fost încă de la lansarea în anul 2008 a fondului de pensii ING implicat în administrarea activelor de către prima entitate de la Pilonul II. Între timp devenit NN Pensii, fondul cu contribuții obligatorii este cel mai important investitor de la această categorie, cu plasamente în acțiuni de 2,48 miliarde lei (534,12 milioane euro) la finalul lunii octombrie, conform ultimelor date centralizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Încă de la jumătatea lunii octombrie, Profit.ro scria că la nivelul conducerii administrative a BVB se formase consensul că la conducerea instituției trebuie să vină un român, cineva care să cunoască foarte bine realitățile pieței de capital locale. Acesta este și contextul în care candidatura americanului Andre Cappon la prima fază de selecție nu a fost deloc luată în calcul , deși el s-a prezentat bine din punct de vedere profesional.

În a doua fază pentru selecția directorului general, Tănase, care și-a început cariera ca analist financiar la SVM Interbrok în 1998, l-a avut ca principal contracandidat pe Ciprian Păltineanu, cu experiență relevantă în grupul bancar italo-austriac UniCredit. Faptul că Tănase vine din lumea investițiilor este posibil să fi precumpănit și din perspectiva faptului că în mediul bursier există deja o saturare față de pătrunderea importantă a unor persoane cu formație bancară, inclusiv președintele Anghel.

Greg Konieczny (FP): Nu era nicio șansă pentru obținerea statutului de piață emergentă. „Multă speranță și exagerare”. Cronica unui penalty ratat CITEȘTE ȘI Greg Konieczny (FP): Nu era nicio șansă pentru obținerea statutului de piață emergentă. „Multă speranță și exagerare”. Cronica unui penalty ratat

Tănase, membru al CFA Institute, a avut o evoluție profesională exclusiv în mediul bursier, înainte de a fi cooptat de ING, el fiind pentru un an și jumătate manager al fondului KD Maximus al slovenilor de la KD Investments care s-au retras de pe piața românească de capital în contextul crizei financiare internaționale.

Dacă Păltineanu era perceput ca reprezentant a ceea ce Dan Paul, președintele Asociației Brokerilor, numea „grupul Veranda”, de la mall-ul cu același nume construit într-un parteneriat de finanțare de omul de afaceri Florin Pogonaru și entități apropiate holding-ului austriac Erste, Tănase este în măsură să fie mai apropiat de casele de brokeraj mici, fără ca asta să însemne un antagonism față de marile instituții financiare, având în vedere că și noul director general al BVB provine dintr-un astfel de consorțiu financiar.

În condițiile unui raport 4 la 4 între cele 2 tabere din CA înainte de depunerea candidaturilor, balanța către Tănase a fost aplecată de către reprezentantul în board al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Acesta a văzut experiența relevantă a managerului de la NN Pensii, dar și faptul că nu este în măsură să antagonizeze grupările de la BVB, rezolvând astfel problematica la care nu putuse răspunde Sobolewski, și anume aceea a funcționalității instituției.

Grupul TTS, unul dintre cei mai mari operatori de transport din țară, vine pe Bursă. În acționariat - un fost ministru de Finanțe CITEȘTE ȘI Grupul TTS, unul dintre cei mai mari operatori de transport din țară, vine pe Bursă. În acționariat - un fost ministru de Finanțe

Tănase va ocupa poziția în momentul în care va primi avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care este de presupus a fi acordat ușor din moment ce el a mai trecut prin diverse faze de avizare la reglementatorul pieței. Estimări din interiorul BVB expuse de Profit.ro încă din septembrie, potrivit cărora noul director general ar urma să nu preia frâiele conducerii mai devreme de luna decembrie sunt confirmate de cele întâmplate ulterior.

În mandatul său, Tănase va avea provocări importante pentru mediul investițional românesc, printre care una dintre cele mai importante este aceea a lichidității mici care caracterizează piața de capital locală. Valorea medie zilnică de tranzacționare în intervalul ianuarie-octombrie 2017 era de numai 43,11 milioane lei (9,45 milioane euro), potrivit ultimului raport lunar al BVB.

Dificultatea atragerii de noi emitenți, în special din zona privată, precum și absența unei clase de investitori de retail consistente, care riscă să transforme bursa românească într-o piață de deal, sunt elemente importante, alături de absența unui segment relevant de instrumente derivate, frânează lichiditatea.

viewscnt
Afla mai multe despre
adrian tanase
nn pensii
bvb
bursa
lucian anghel
ludwik sobolewski
unicredit
asf