În primele 9 luni ale anului producătorul de componente auto Compa și-a majorat profitul net cu 59%, la 42,38 milioane lei, pe fondul unei creșteri a veniturilor de 40%, la 558,25 milioane lei.
Compa Sibiu (CMP) confirmă rezultatele bune din primul semestru cu o susținere a dinamicii veniturilor apropiată de 40% și o majorare substanțială a profitului net, pe seama unui câștig financiar de 12,76 milioane lei. În primele 9 luni ale anului, compania a obținut venituri totale de 495,85 milioane lei, în creștere cu 39,56%, față de 355,30 milioane lei în perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, cheltuielile totale au crescu într-o dinamică încă și mai accentuată, de 42,19%, la 462,13 milioane lei, de 325,00 milioane lei.
Rezultatul din exploatare a urcat cu 11,25%, la 33,71 milioane lei, de la 303,30 milioane lei, însă câștigul financiar a contribuit la obținerea unui profit global net de 42,38 milioane lei, cu 59,20% mai mare decât cel de 26,62 milioane lei în primele 9 luni ale anului trecut. La S1 2016, compania raporta un profit net de 35,41 milioane lei.
Activele totale ale companiei la data de 30 septembrie erau de 558,25 milioane lei, în scădere cu 1,15% față de 564,75 milioane lei la 30 septembrie 2015. În același interval de raportare, datoriile totale s-au redus cu 19,71%, la 199,05 milioane lei, de la 247,93 milioane lei.
Compa, societate deținută în proporție de 54,6% de asociația salariaților, este listată la cota Bursei de Valori București și la prețul de închidere de 1,03 lei/acțiune al închiderii ședinței de tranzacționare de ieri, compania are o capitalizare de piață de 225,38 milioane lei (49,97 milioane euro).