Bursele europene au închis în urcare, sprijinite de acțiunile producătorilor de materii prime

Bursele europene au închis în urcare, sprijinite de acțiunile producătorilor de materii prime
scris 29 feb 2016

Marile burse europene au revenit pe creștere spre finalul ședinței de luni, după scăderi de până la 1,2% în prima parte a zilei, susținute în principal de acțiunile producătorilor de materii prime. Acțiunile europene au avansat după ce banca centrală a Chinei a anunțat o nouă reducere a nivelului rezervelor minime obligatorii, în încercarea de a limita încetinirea economiei.

Acțiunile Anglo American și ArcelorMittal au închis în urcare cu peste 6,7%, împingând indicele Stoxx Europe 600 pe plus cu 0,5%, scrie Bloomberg. Indicele a scăzut cu până la 1,2% în prima parte a zilei, însă a revenit în teritoriu pozitiv după anunțul privind reducerea cu 50 puncte de bază, la 17%, a nivelului rezervelor minime obligatorii pentru băncile comerciale chineze. De la începutul lunii, indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 2,6%.

Urmărește-ne și pe Google News

Separat, datele Băncii Europene Centrale (BCE) privind inflația din zona euro au alimentat speranțele investitorilor referitoare la adoptarea unor noi măsuri de stimulare pentru economiile din regiune la ședința de politică monetară din 10 martie.  

Prețurile de consum din zona euro au scăzut în februarie cu 0,2%, după ce în ianuarie au avansat cu 0,3%, potrivit datelor estimative ale Eurostat.

Fondurile speculative au suferit retrageri de 25 miliarde dolari luna trecută CITEȘTE ȘI Fondurile speculative au suferit retrageri de 25 miliarde dolari luna trecută

"Rata inflației a evoluat sub așteptări, ceea ce ar trebui să contribuie la adoptarea de noi măsuri de relaxare în martie, însă nu sunt sigur ce ar putea să mai facă BCE", a spus Jasper Lawler, analist al traderului londonez CMC Markets.

Inflația se află de trei ani sub ținta pe termen mediu a BCE, de aproape 2%, iar obiectivul rămâne în continuare departe de a fi atins, în pofida măsurilor adoptate de banca centrală, ceea ce amenință credibilitatea instituției.

Îngrijorările legate de eficiența măsurilor adoptate de BCE, declinul cotațiilor petrolului și ponderea ridicată a împrumuturolor neperformante în portofoliile băncilor europene au contribuit la creșterea volatilității din piețele de capital pentru a doua lună consecutivă în acest an.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni
burse europene
evolutie