Indicele BET pierde un procent și jumătate, tras în jos de acțiunile bancare. Lichiditatea rămâne foarte slabă.
După o etapă în care cumpărătorii au susținut un impuls ascendent pe termen scurt la Bursa de Valori București, investitorii au fost nevoiți să se replieze și să ia notă de o tendință de corecție care pe piețele dezvoltate de acțiuni a fost inițiată încă de miercuerea trecută. Vânzările s-au exacerbat încă de la deschiderea piețelor europene, iar indicele german DAX40 s-a aflat, pe parcursul celei mai mari părți a orarului de tranzacționare, la un nivel cu peste 2% mai mic față de ședința precedentă.
La BVB, tonul declinului a fost dat de acțiunile bancare. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au coborât cu 3,45%, până la prețul de 21,00 lei/acțiune, pe cele mai mari transferuri ale zilei, de 8,04 milioane lei, și titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au scăzut cu 2,93%, până la prețul de 13,92 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 2,49 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Vești bune pentru fondatorii Dedeman. Vrancart – creșteri consistente ale afacerilor și profitului la S1Prin contrast, alte 2 acțiuni blue-chip au avut evoluții mult mai atenuate: -0,72%, până la prețul de 0,4830 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), pe o activitate de 3,23 milioane lei, -0,61%, până la prețul de 1,9420 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat tranzacții de 2,43 milioane lei, și -0,42%, până la prețul de 47,75 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG), pe volume echivalente cu 1,27 milioane lei.
Acesta este contextul în care și la nivelul indicilor, corecția nu a fost foarte abruptă. Indicele compozit BET-XT a pierdut 1,38% și indicele reprezentativ BET a suferit un recul de 1,50%, până la nivelul de 12.457,73. De remarcat că mișcarea pe indicele celor mai tranzacționate acțiuni românești care testează media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21) nu are semnificații tehnice speciale, așa cum se vede pe graficul atașat.
Declinul a fost în aceeași linie și pentru indicii sectoriali, respectiv un declin de 0,76% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 51.058,40 de puncte și o depreciere de 1,09% pentru indicele energetic BET-NG din structura căruia titlurile Nuclearelectrica (SNN) au coborât cu 2,54%, până la prețul de 47,95 lei/acțiune, pe transferuri de 1,18 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Romcarbon își dublează profitul net semestrialPiața poate ar fi pierdut mai mult teren, dar ca și în alte cazuri de stres pe piețele financiare internaționale investitorii au ales mai degrabă să se retragă de la „butoane” decât să aglomereze sistemul de trahzacționare cu ordine de vânzare.
Acest comportament s-a văzut și la nivelul lichidității, rulajul pieței de acțiuni fiind de numai 26,59 milioane lei (5,44 milioane euro), inclusiv prin aportul tranzacțiilor de 2,58 milioane lei realizate pe o acțiune străine, cea a grupului bancar austriac Erste (EBS), care a scăzut cu 3,12%, în acord cu mișcarea de pe piața principală din Viena.