Bursa românească rezistă destul de bine în fața turbulențelor din piețele financiare internaționale

Bursa românească rezistă destul de bine în fața turbulențelor din piețele financiare internaționale
scris 15 mar 2023

Indicele celor mai lichide acțiuni de la BVB s-a aflat în cea mai mare parte a zilei la niveluri cu aproximativ 1% sub referința sesiunii precedente.

Investitorii activi pe bursele dezvoltate au momentele de revelație după falimentul intempestiv al Silicon Valley Bank. Pe de o parte este clar că șocul retragerilor de capital de pe segmentul de tehnologie nu are cum să nu afecteze structurile de finanțare în doemniul și, pe de altă parte, menținerea unor dobânzi ridicate pentru o perioadă mai lungă de timp va afecta verigi slabe în economie și în sistemul financiar.

Urmărește-ne și pe Google News

Acestui climat de aversiune la risc legat de zona bancară i s-a adăugat și un incident cu o dronă americană în Marea Neagră care a amintit investitorilor că este un război în Europa de est și că relațiile între marile puteri sunt dominate de tensiuni.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
EXCLUSIV Fondul Agista devine cel mai mare acționar Bittnet; nouă verticală de business pentru Impetum Group CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fondul Agista devine cel mai mare acționar Bittnet; nouă verticală de business pentru Impetum Group

Rezultatul a fost o zi cu vânzări puternice pe activele de risc. Șocul mare a venit pe piața petrolului, unde cotația țițeiului de tip Brent pierde peste 6% până în zona de 72 dolari/baril, cu efecte asupra sectorului de energie de pe bursele mari.

La New York Stock Exchange, indicii se regăseau cuaproximativ un procent și jumătate sub valorile din ședința anterioară, în timp ce un recul de 3% a venit pe indicele DAX40 din Germania care după raliul furibund de la începutul anului avea și mai mult spațiu de cădere.

VIDEO Biden iese la rampă și transmite americanilor după prăbușirea Silicon Valley Bank: Stați liniștiți! Giganți bancari vor să preia SVB CITEȘTE ȘI VIDEO Biden iese la rampă și transmite americanilor după prăbușirea Silicon Valley Bank: Stați liniștiți! Giganți bancari vor să preia SVB

În acest peisaj alimentat de sentimente negative, piața de capital românească a rezistat destulo de bine. În părima parte a sesiunii, indicii principali au avut chiar și un declin mai mic de 1%. Pe măsura conturării unei zile de vânzări și în piața americană, cotațiile au tins să coboare.

Tonul deprecierilor a fost dat de titlurile OMV Petrom (SNP), care s-au corectat cu 1,71%, până la prețul de 0,4880 lei/acțiune, pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 12,52 milioane lei. Un recul de o amplitudine apropiată, -1,86%, până la prețul de 2,1100 lei/acțiune, l-au avut titlurile Fondul Proprietatea (FP), care nu mai o ancoră, așa cum a fost prețul de 2,1900 lei/acțiune al ofertei publice de răscumpărare închise de emitent. Titlurile Fondului au adunat schimburi de 5,18 milioane lei.

Ropharma Brașov recuperează masiv la T4 în ceea ce privește profitabilitatea CITEȘTE ȘI Ropharma Brașov recuperează masiv la T4 în ceea ce privește profitabilitatea

În ansamblu nu a fost o sesiune cu o lichiditate deosebită, având în vedere influențele externe, ceea ce și denotă că investitorii nu s-au precipitat cu ordine de vânzare pe panică. Rulajul pieței de acțiuni de 51,24 milioane lei (10,41 milioane euro), este, totuși, semnificativ peste media începutului de an. La acesta a contribuit și un transfer special din piața deal cu acțiuni Digi Communications (DIGI), în valoare de 8,86 milioane lei.

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au avut susținere la cumpărare și nu au coborât decât cu 0,51%, până la prețul de 19,50 lei/acțiune, pe a 2-a activitate a ședinței, de 5,47 milioane lei. Este o performanță care a făcut ca și indicii de la BVb să reziste destul de bine, chiar dacă tabloul acestora este exclusiv în nuanțe de „roșu”: -1,58% pentru indicele compozit BET-XT, -0,97% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 50.768,55 de puncte, -2,04% pentru indicele energetic BET-NG și -1,66% pentru indicele reprezentativ BET care, la nivelul de 12.215,86 de puncte nu numai că a dat peste bord toată aprecierea din sesiunea precedentă, dar a și trecut sub media mobilă exponențială de 55 de zile (EMA55), așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa românească rezistă destul de bine în fața turbulențelor din piețele financiare internaționale

Unda șocului extern pe piața locală a avut și un instrument de măsurare directă, respectiv prăbușirea cu 8,51% a titlurilor grupului austriac Erste (EBS), pe volume echivalente cu 2,78 milioane lei, întro zi cu cădere liberă pentru acțiunile gigantului elvețian Credit Suisse. Un declin mai atenuat, -3,23% l-au avut titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), care au închis la prețul de 12,58 lei/acțiune o sesiune în care au cumulat transferuri de 2,06 milioane lei.

Compa Sibiu distribuie dividende de jumătate de milion de lei. Randament al dividendului mai mic de 0,5% CITEȘTE ȘI Compa Sibiu distribuie dividende de jumătate de milion de lei. Randament al dividendului mai mic de 0,5%

Pe segmentul de energie alte 3 simboluri lichide au avut pe linie închideri negative: -1,10%, până la prețul de 44,95 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN) ce au cumulat schimburi însumând 3,65 milioane lei, -2,44%, până la prețul de 40,00 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG), ce au avut un rulaj de 1,91 milioane lei, și -2,85%, până la prețul de 307,00 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN), care au depășit cu puțin reperul unui rulaj de 1 milion de lei.

Volatlitatea externă a atras și activitate sporită pe piața certificatelor de la BVB unde activitatea s-a ridicat la 7,90 milioane lei (1,60 milioane euro) și 3 produse de tip turbo având activ suport indicele Dow Jones Industrial Average emise de BRK Financial au avut volume mai mari de 1 milion de lei. Instrumente atât pe indicele bursier cât și pe petrol emise de Erste, au fost suspendate atingând bariera prevăzută prin prospect.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica