Bursa românească – la a 4-a sesiune consecutivă de deprecieri. Volumele sunt foarte mici

Bursa românească – la a 4-a sesiune consecutivă de deprecieri. Volumele sunt foarte mici
scris 3 oct 2024

Indicele BET a pierdut aproape o treime de procent și este pe o secvență negativă.

Bursele mari ale lumii au fost pe o tendință corectivă în cea mai mare parte a zilei, fapt care a influențat și tabloul indicilor de la BVB: -0,30% pentru indicele compozit BET-XT, -0,08% pentru indicele financiar BET-FI, care a închis la nivelul de 61.853,59 de puncte, -0,22% pentru indicele energetic BET-NG și -0,31% pentru indicele reprezentativ BET, care, la nivelul de 17.389,22 de puncte, este la a 4-a ședință „roșie” consecutivă.

Urmărește-ne și pe Google News

Bursa românească – la a 4-a sesiune consecutivă de deprecieri. Volumele sunt foarte mici

Impulsul descendent este mai degrabă rezultatul unei slabe susțineri la cumpărare decât al unei presiuni la vânzare, așa cum este trădat de rulajul foarte mic, de 30,44 milioane lei (6,12 milioane euro) al pieței de acțiuni, parțial compensată de activitatea sporită, în echivalent 10,36 miliaone lei (2,08 milioane euro), de pe segmentul de obligațiuni, dinamizat de oferta în derulare de titluri de stat în programul Fidelis.

Grup Șerban Holding – profit net aproape dublu la S1 CITEȘTE ȘI Grup Șerban Holding – profit net aproape dublu la S1

Cele mai mari tranzacții ale zilei, de 8,04 milioane lei, s-au realizat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au pierdut 0,91%, până la prețul de 27,10 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a depreciat cu 0,50%, până la prețul de 20,10 lei/acțiune, pe transferuri de 1,06 milioane lei.

Dintre titlurile pentru care investitorii au arătat interes mai mare, 3 simboluri au sfidat direcția generală a pieței și au închis peste nivelurile de referință de vineri: +0,08%, până la prețul de 124,50 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au însumat schimburi de 6,05 milioane lei, +2,31%, până la prețul de 7,10 lei/acțiune, pentru titlurile Transport Trade Services (TTS), ce au adunat volume echivalente cu 2,30 milioane lei, și +0,07%, până la prețul de 0,7245 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), ce au întrunit un rulaj de 2,04 milioane lei.

În rest, reperul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost depășit de 2 acțiuni, respectiv de titlurile Transelectrica (TEL), care au coborât cu 0,84%, până la prețul de 35,55 lei/acțiune, și de titlurile Romgaz (SNG), ce au suferit un recul de 1,79%, până la prețul de 5,5000 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
tts
omv petrom
romgaz
hidroelectrica