Investitorii activi la BVB traversează o etapă de indecizie, reflectată de lichiditatea foarte redusă și de fluctuațiile mici ale cotațiilor.
Oceanul Atlantic separă apele bursiere. Dacă cele mai importante piețe europene, din Germania și Franța, au consemnat o sesiune pozitivă, la New York Stock Exchange indicii Dow Jones Industrial Average și S&P500 s-au aflat în cea mai mare parte a orarului de tranzacționare în teritoriu negativ.
La această divergență – care prin amplitudine este încă de la începutul anului – investitorii de la Bursa de Valori București au reacționat repliindu-se de la butoane. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 29,56 milioane lei (6,02 milioane euro), în linia slăbiciunii care caracterizează întreaga perioadă.
CITEȘTE ȘI Transilvania Broker pregătește dezvoltarea platformei onlinePeste o treime din această activitate a fost asigurată de transferurile însumând 12,25 milioane lei realizate pe titlurile OMV Petrom (SNP), care au urcat cu 0,95%, până la prețul de 0,4770 lei/acțiune. Titlurile celuilalt producător de gaze naturale, Romgaz Mediaș (SNG), au avut, de asemenea, o ședință pozitivă, respectiv un avans de 0,50%, până la prețul de 40,00 lei/acțiune, care a venit în contextul unor schimburi de 1,19 milioane lei.
Pe volume echivalente cu 5,00 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au suferit un recul de 1,00%, până la prețul de 19,80 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 14,01 miliarde lei (2,85 miliarde euro).
La același capitol financiar, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au crescut cu 1,20%, până la prețul de 2,1100 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al pieței, de 4,66 milioane lei, și titlurile SIF Banat Crișana (SIF1) au câștigat 0,83%, până la prețul de 2,4300 lei/acțiune, pe o activitate de 1,16 milioane lei.
În ansamblu, ziua a fost pozitivă la BVB, așa cum o arată tabloul indicilor: +0,57% pentru indicele compozit BET-XT, 1,75% pentru indicele financiar BET-FI, care a închis la nivelul de 50.535,71 de puncte, +0,74% pentru indicele energetic BET-NG și +0,42% pentru indicele reprezentativ BET, care la nivelul de 12.335,78 de puncte este la cea de-a 27-a sesiune consecutivă în acre a avut o oscilație mai mică de 1% față de referință.
În linia notei de ezitare a ultimelor săptămâni, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au staționat la prețul de 43,50 lei/acțiune, pe transferuri de 1,04 milioane lei.