Bursa câștigă o treime de procent. Volumele sunt mici

Bursa câștigă o treime de procent. Volumele sunt mici

Sursa foto: BVB

scris 13 aug 2024

În ziua raportării financiare semestriale, acțiunile Hidroelectrica au avut un salt consistent și au tras în sus bursa.

Investitorii din piețele financiare internaționale s-au activat la cumpărare și au dat un nou imbold raliului din minimele locale atinse după așa-numita „lune neagră” a anuului 2024. În Europa, indicii principali de la Londra, Paris și Frankfurt au fost pe „verde”, în timp ce la New York tendința general pozitivă a fost mai pronunțată pe indicele Nasdaq100 care la jumătatea orarului de tranzacționare avea un avans de aproape 2%.

Urmărește-ne și pe Google News

Este contextul care a favorizat o ședință de creștere și la BVB, chiar dacă pe un rulaj mai degrabă slab, de 35,33 milioane lei (7,10 milioane euro) al pieței de acțiuni. Indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,33%, până la nivelul de 18.057,12 de puncte, fiind, din punct de vedere tehnic, la confluența mediilor mobile de viteză în proporții Fibonacci, așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa câștigă o treime de procent. Volumele sunt mici

 

Piața în ansamblul ei ar fi arătat altfel fără un salt de 2,44%, până la prețul de 126,00 lei/acțiune, al titlurilor Hidroelectrica (H2O), care au întrunit cea de-a 2-a activitate a zilei, de 5,37 milioane lei. După închiderea pieței, emitentul a publicat raportarea financiară semestrială în care indică un declin cu o treime a profitului net, la 2,69 miliarde lei, de la 3,94 miliarde lei în primele 6 luni din 2023.

JT Grup Oil ajunge la cota bursei ca o companie cu o capitalizare de 25 milioane euro CITEȘTE ȘI JT Grup Oil ajunge la cota bursei ca o companie cu o capitalizare de 25 milioane euro

Cele mai mari tranzacții ale ședinței, de 5,76 milioane lei, s-au realizat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au câștigat 0,36%, până la prețul de 27,60 lei/acțiune, c are conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 25,30 miliarde lei (5,08 miliarde euro) și situează indicatorul P/Bv la 1,82.

Tot pe segmentul financiar, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au alunecat cu 0,05% sub referință, până la prețul de 0,3978 lei/acțiune, pe transferuri de 1,61 milioane lei, acestea supraperformând indicelui fondurilor alternative de investiții BET-FI care a pierdut 0,43%, până la nivelul de 59.004,00 de puncte. Fondul a convocat pentru 27 septembrie Adunările Generale ale Acționarilor, pe ordinea de zi figurând atât propunerea pentru prelungirea mandatului de administrator unic al companiei americane Franklin Templeton, cât și pentru o eventuală schimbvare a acesteia cu o altă AFIA pentru a cărei selectare a fost desemnată firma Numis Securities Limited, membră a Deutsche Bank Group

Fondul de pensii de la Pilonul II al Allianz – plasamente de sute de milioane de euro în piețele externe. Investiții în companii din industria semi-conductorilor și în inteligența artificială CITEȘTE ȘI Fondul de pensii de la Pilonul II al Allianz – plasamente de sute de milioane de euro în piețele externe. Investiții în companii din industria semi-conductorilor și în inteligența artificială

Tras în sus de acțiunile Hidroelectrica, indicele energetic BET-NG s-a apreciat cu 0,51%, însă cele mai lichide acțiuni din strucftura sa au avut evoluții diferite prin prisma direcției și a amplitudinii mișcării: -0,26%, până la prețul de 0,7570 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au cumulat schimburi de 4,22 milioane lei, +0,21%, până la prețul de 47,00 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), -1,37%, până la prețul de 5,7600 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG) și staționare la prețul de 15,90 lei/acțiune pentru titlurile Electrica (EL), ultimele având rulaje între 1 milion de lei și 2 milioane lei.

În ziua în care a raportat un declin de 15,69% al rezultatului total global semestrial, la  35,50 milioane lei, de la 42,11 milioane lei în primele 6 luni din 2023, Aquila Part Prod Com (AQ) a pierdut 2,25% la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizând la prețul de 1,3050 lei/acțiune, o sesiune în care au adunat volume echivalente cu 2,54 milioane lei.

Majoritarul Horia Cardoș vinde 6% din acțiunile Agroland cu intenția declarată de a îmbunătăți lichiditatea acestui simbol CITEȘTE ȘI Majoritarul Horia Cardoș vinde 6% din acțiunile Agroland cu intenția declarată de a îmbunătăți lichiditatea acestui simbol

Listate în același an 2021 ca și acțiunile Aquila, titlurile One United Properties (ONE) suscită interes prin prisma operațiunii de majorare de capital. Astfel, acestea au avansat cu 0,33%, până la prețul de 0,6020 lei/acțiune, pe transferuri de 1,75 milioane lei, însă lichiditatea emitentului pare a se fi mutat pe drepturile de preferință în majorarea de capital (ONER03) unde activitatea s-a ridicat la 3,32 milioane lei.

În rest, reperul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit de 3 instrumente financiare, toate cu închidere pozitivă: +0,40% pentru unitățile de fond ale ETF-ului care replică structura indicelui BET administrat de Patria Asset Management și SSIF TradeVille (TVBETETF), +2,32%, până la prețul de 5,7300 lei/acțiune, pentru titlurile MedLife (M), și +3,46%, până la prețul de 2,9900 lei/acțiune, pentru titlurile Antibiotice Iași (ATB).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
hidroelectrica
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica