Boromir Prod, venituri semestriale în scădere cu aproape 40%; profit de aproape 2 milioane lei

Boromir Prod, venituri semestriale în scădere cu aproape 40%; profit de aproape 2 milioane lei
scris 17 aug 2016

Compania specializată în fabricația produselor de panificație Boromir Prod a obținut în semestrul I un profit net comparabil cu cel de anul trecut, pe fondul unui declin substanțial al veniturilor.

Boromir Prod (SPCU) a realizat, în prima jumătate a anului, venituri totale din exploatare de 41,20 milioane lei, în scădere cu 39,09% față de 67,64 milioane lei în S1 2015. În același interval, cheltuielile totale operaționale au scăzut cu 40,43%, la 39,11 milioane lei, de la 65,66 milioane lei. Astfel, compania a obținut un rezultat net de 1,95 milioane lei, cu 2,89% mai mare decât cel de 1,90 milioane lei în primele 6 luni ale anului trecut.

La 30 iunie, activele totale ale companiei se situau la 116,64 milioane lei, în scădere cu 13,36%, față de 134,63 milioane lei la 30 iunie 2015. Pe aceeași perioadă de raportare, datoriile totale au coborât cu 23,20%, la 26,71 milioane lei, de la 34,78 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Impactul Legii \ CITEȘTE ȘI Impactul Legii "51% produse românești": Toate contractele din retail trebuie renegociate imediat, marii furnizori sunt favorizați, implicațiile fiscale majorează costurile

Boromir Prod, companie listată la Bursa de Valori București, face parte din grupul Boromir, alături de companiile Moara Cibin SA, Boromir Ind și Amylon SA.

La ultimul preț de piață al titlurilor proprii consemnat în sesiunea de ieri, de 0,2030 lei/acțiune, compania are o capitalizare de piață de 47,31 milioane lei (10,61 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
boromir prod
bvb
bursa
moara cibin