Bittnet semnează pentru lansarea de obligațiuni

Bittnet semnează pentru lansarea de obligațiuni
scris 20 dec 2022

Bittnet, grup românesc de companii IT listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București, controlat de frații Logofătu, va lansa un program de emisiune de obligațiuni corporative neconvertibile, cu o valoare totală de maximum 100 milioane lei, fiecare obligațiune urmând a fi emisă cu o valoare nominală de 100 lei per obligațiune, cu o scadență de minimum 3 ani și maximum 5 ani și cu o rată a dobânzii fixă sau variabilă anuală de până la 11%, pentru a fi oferite investitorilor prin intermediul unui plasament privat sau a unei oferte publice. 

În același timp, este luată în calcul lansarea și a unei emisiuni de obligațiuni corporative neconvertibile, cu o valoare totală de maximum 20 milioane euro, fiecare obligațiune urmând a fi emisă cu o valoare nominală de 100 euro per obligațiune, cu o scadență de minim 3 ani și maxim 5 ani, cu o rată a dobânzii fixă sau variabilă anuală de până la 9%, pentru a fi oferite investitorilor tot prin intermediul unui plasament privat sau a unei oferte publice.

Urmărește-ne și pe Google News

Operațiunile, anunțate luna trecută ca pregătite, au fost avizate acum.

Recent, Fondul de investiții alternative Agista, care a coooptat nume importante din antreprenoriatul românesc, precum Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, familia Andrea și Ferenc Korponay, Dan Pitic și foști parteneri de afaceri ai lui Dinu Patriciu, a achiziționat un pachet suplimentar de acțiuni, în Bittnet, grup românesc de companii IT listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București. 

Agista are astfel o participației de aproape 7%.

Bursa de Valori București se mută în America House. Schimbare după un sfert de veac CITEȘTE ȘI Bursa de Valori București se mută în America House. Schimbare după un sfert de veac

În iunie, grupul Bittnet Systems, integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlat de frații Logofătu, a vândut aproximativ 12% din capitalul social și din drepturile de vot ale Dendrio, pentru o sumă totală de 7,5 milioane de lei, către fondul de investiții Agista.

Bittnet Group este prima companie din domeniul IT din România listată la Bursa de Valori București și singura de pe Piața Reglementată.
 
În prezent, grupul este format din companii ce oferă expunere investitorilor către întreaga industrie IT&C din România în diverse domenii de activitate, precum educație, infrastructură și cloud, securitate cibernetică, aplicații de business, dezvoltare software.
 
În primele șase luni de zile din acest an, Bittnet Group a raportat venituri consolidate de 70 de milioane de lei, o creștere cu 45% față de aceeași perioadă din 2021.
viewscnt
Afla mai multe despre
dan sucu
korponay
dan pitic
impetum
agista