BCR Pensii și-a majorat cu 5% activele de la Pilonul II. Compania a achiziționat acțiuni TTS de peste 5 milioane lei și a inclus în portofoliul său extern titluri Lufthansa, Wienerberger și ale unui gigant minier

BCR Pensii și-a majorat cu 5% activele de la Pilonul II. Compania a achiziționat acțiuni TTS de peste 5 milioane lei și a inclus în portofoliul său extern titluri Lufthansa, Wienerberger și ale unui gigant minier
scris 5 oct 2021

Beneficiind de sumele lunare ale angajaților, dar și de un trend de creștere bursieră, fondul cu contribuții obligatorii al BCR Pensii avea la jumătatea anului un portofoliu cu aproximativ 270 milioane lei mai mare. Titlurile de stat reprezintă peste 60% din dețineri, iar cea mai mare expunere pe piața de acțiuni este la Fondul Proprietatea.

Fondurile de pensii administrate privat și contribuții obligatoriu majorează constant expunerea, iar un episod în această secvență este achiziția de acțiuni ale companiei Transport Trade Services (TTS) de către fondul de la Pilonul II al BCR Pensii. Pachetul era prins în bilanț cu o valoare de 5,42 milioane lei la data de 30 iunie, conform datelor publicate de societate în aceste zile.

Urmărește-ne și pe Google News

Entitatea păstra cash pe bilanț în valoare de 136,09 milioane lei, atât în conturi curente, cât și în depozite bancare, în creștere cu 16,34% față de 116,97 milioane lei la 31 martie 2021, relevă date analizate de Profit.ro. În același interval, activele totale au urcat cu 4,90%, la 5,77 miliarde lei (1,16 miliarde euro), de la 5,50 miliarde lei.

UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes CITEȘTE ȘI UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes

Cea mai mare expunere, în echivalent 3,57 miliarde lei, BCR Pensii o are la Pilonul II pe titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice, acestea reprezentând 61,82% din portofoliu. Tot pe segmentul instrumentelor cu venit fix, fondul are dețineri de 203,45 milioane lei în obligațiuni corporative, în cea mai mare parte emise de bănci și firme cu profil financiar, dar și plasamente de 62,86 milioane lei în obligațiuni corporative, covârșitor în emisiuni ale Primăriei Municipiului București, dar și în titluri ale municipalităților din Iași, Bacău și Timișoara.

Cum arată investițiile pe bursă

BCR Pensii are plasamente de 1,24 miliarde pe bursă pentru contributorii săi de la Pilonul II, acestea reprezentând 21,51% din totalul activelor. Cea mai mare participație, în echivalent 246,94 milioane lei și 4,28% din portofoliu, este pe titlurile Fondul Proprietatea (FP). Acestea sunt urmate de acțiunile Băncii Transilvania (TLV) – 183,83 milioane lei și OMV Petrom (SNP) – 172,02 milioane lei, fiecare apropiate de 3% din active.

Dețineri semnificative mai sunt raportate pentru titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) – 101,12 milioane lei, Romgaz Mediaș (SNG) – 78,46 milioane lei, Electrica (EL) – 46,56 milioane lei, Transgaz (TGN) – 39,47 milioane lei, și Digi Communications (DIGI) – 25,29 milioane lei.

CONFIRMARE Libra Internet Bank a venit cu o nouă serie, masivă, de obligațiuni la bursă CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Libra Internet Bank a venit cu o nouă serie, masivă, de obligațiuni la bursă

Reperul de 25 milioane lei este depășit de o singură deținere externă, respectiv cea de la Deutsche Telekom. Pe bursele străine, BCR Pensii a adăugat pachete de acțiuni la compania aviatică Lufthansa, la producătorul de materiale de construcții Wienerberger și la gigantul minier Rio Tinto, care afișează încă un randament bun al dividendului.

Participații cuprinse între 1,5 milioane euro și 4 milioane euro fondul de la Pilonul II al BCR Pensii mai are la companii precum Iberdrola, Deutsche Boerse, Fresenius, ING Groep, Delhaize, Kernel Holding, Arcelormittal, Banco Santander, Danone, Deutsche Post, GEA Group, Philips, Polska Miedz și Heidelbergcement.

Revenind la BVB, participații mai mici sunt raportate pentru Transelectrica (TEL) – 23,12 milioane lei, MedLife (M) – 19,87 milioane lei, Nuclearelectrica (SNN) – 19,71 milioane lei, Conpet Ploiești (COTE) – 9,62 milioane lei, Alro Slatina (ALR) – 9,53 milioane lei și Bursa de Valori București (BVB) – 6,77 milioane lei.

Connections Consult ajunge la cota BVB ca o companie cu valoare de 15 milioane dolari. Planuri de extindere pe piața din SUA CITEȘTE ȘI Connections Consult ajunge la cota BVB ca o companie cu valoare de 15 milioane dolari. Planuri de extindere pe piața din SUA

Nu sunt singurele expuneri pe piețele de acțiuni. La capitolul „organisme de palsament colectiv” unde sunt cumulate active de 339,15 miliaone lei, cele mai mari plasamente sunt realizate pe fonduri închise de tip ETF lansate de Xtrackers și Schroder. Tot aici, BCR Pensii are cumpărate unități emise de fondul de obligațiuni al OTP în valoare de 16,85 milioane lei.

Nu mai puțin de 196,16 milioane lei, echivalentul a 3,40% din portofoliu, sunt investite în obligațiuni emise de instituții financiare internaționale, respectiv International Invetment Bank ce emite la BVB constant din anul 2015, și Black Sea Trade and Development Bank.

De asemenea, în real estate fondul de la Pilonul II al BCR Pensii are un plasament cu o valoare de 23,16 milioane lei în CA Immobilien Anlagen AG.

viewscnt
Afla mai multe despre
bcr pensii
tts
fondul proprietatea
wienerberger
rio tinto
fonduri de pensii