ASF a aprobat prospectul ofertei de preluare obligatorie pentru Banca Comercială Carpatica

ASF a aprobat prospectul ofertei de preluare obligatorie pentru Banca Comercială Carpatica
scris 24 feb 2016

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a avizat favorabil în ședința de astăzi documentația aferentă derulării ofertei publice de preluare obligatorie la Banca Comercială Carpatica.

Acționarii Băncii Comerciale Carpatica (BCC) vor avea posibilitatea să-și exercite opțiunea de ieșire din societate după schimbarea acționarului majoritar. Nextebank, societatea care controlează 54,79% din acțiunile băncii, urmează să deruleze o ofertă publică de preluare obligatorie (OPP), al cărei prospect de emisiune a fost aprobat astăzi de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), conform unui comunicat al reglementatorului pieței, trimis astăzi redacției.

Urmărește-ne și pe Google News

Nextebank, noul acționar majoritar, va realiza oferta în condițiile în care legislația în vigoare prevede că, în cazul companiilor listate pe piața de capital, depășirea pragului de deținere trebuie însoțită de o astfel de operațiune de piață din partea entității care deține pachetul de control. Detalii asupra emisiunii și a prețului de ofertă urmează să fie comunicate de emitent.

Astăzi titlurile Băncii Comerciale Carpatica au închis ședința de tranzacționare de la Bursa de Valori București la prețul de 0,1000 lei/acțiune, egal cu valoarea nominală. La acest nivel, capitalizarea de piață a băncii este de 220,27 milioane lei (49,20 milioane euro).

Nextebank a devenit acționar majoritar al Băncii Comerciale Carpatica la finele luni trecute, după ce a subscris 98,7 milioane lei în majorarea de capital derulată de instituția de credit. Nextebank, instituție de credit condusă de Horia Manda, avea, la sfârșitul lui 2015, un portofoliu de credite brut de 628 milioane lei, față de 550 de milioane de lei în mai 2014.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca comerciala carpatica
nextebank
asf
banci
opp
oferta
bvb
bursa