Cifra de afaceri netă trimestrială a producătorului de elicoptere IAR Brașov (IARV) s-a majorat cu 118,22%, la 40,11 milioane lei, de la 18,38 milioane lei în primele 3 luni ale anului trecut. Profitul net s-a majorat, de asemenea, semnificativ și se apropie de 5 milioane lei.
IAR Brașov (IARV) a realizat în primul trimestru venituri totale din exploatare de 69,35 milioane lei, în creștere cu 54,90% față de cele de 44,77 milioane lei de la T1 2017. Compania a devenit vara trecută principalul contractor de elicoptere H215M pentru comenzi viitoare ale Ministerului Apărării și în contextul vizitei în România a președintelui Franței, Emmanuel Macron, a semnat un parteneriat pe 10 ani cu Airbus Helicopters.
În primele 3 luni ale acestui an, IAR Brașov și-a majorat deopotrivă cheltuielile totale de exploatare la 62,61 milioane lei, de la 40,03 milioane lei, iar în acest context profitul din exploatare a urcat cu 42,49%, la 6,74 milioane lei de la 4,73 milioane lei. Dinamica a fost încă și mai bună, +58,55%, la nivelul profitului net, care a crescut cu 4,82 milioane lei, de la 3,04 milioane lei. Anul trecut, producătorul de elicoptere a avut un câștig net de 12,21 milioane lei.
CITEȘTE ȘI AAGES Târgu Mureș, prăbușire cu 80% a profitului trimestrial. Acțiunile scad la bursăLa 31 martie activele totale ale IAR erau de 337,35 milioane lei, cu 0,45% mai mari decât cele de 335,83 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. Dacă nivelul datoriilor pe termen lung a rămas același în respectivul interval de raportare, de 99,65 milioane lei, în schimb, datoriile totale curente au fost reduse cu 7,09% la 20,03 milioane lei, de la 21,56 milioane lei. Un declin de 2,09% am consemnat și la nivelul provizioanelor constituite, acestea ridicându-se la 83,35 milioane lei, comparativ cu 85,13 milioane lei la 31 decembrie 2017.
IAR Brașov, companie controlată de statul roman prin Ministerul Economiei, cu o participație de 64,89%, este listată la cota pieței reglementate de la Bursa de Valori București. La ultimul preț de închidere al titlurilor sale, de 8,9800 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății este de 169,53 milioane lei (36,62 milioane euro).