Afacerile dezvoltatorului cartierelor Greenfield și Luxuria din București au frânat puternic

Afacerile dezvoltatorului cartierelor Greenfield și Luxuria din București au frânat puternic
scris 15 mai 2023

Într-o piață imobiliară a cărei gripare este reclamată din mai multe zone ale economiei, afacerile dezvoltatorului cartierelor Greenfield și Luxuria din București au frânat puternic la început de an. Compania are 457 de unități pre-vândute, cu o valoare a contractelor de aproximativ 50 milioane euro.

Impact Developer & Contractor (IMP) a realizat în primul trimestru venituri din vânzare de 21,76 milioane lei, cu 41,95% mai mici decât cele de 37,49 milioane lei din exercițiul financiar precedent. Costurile acestor vânzări au coborât cu 25,72%, la 15,25 milioane lei, de la 20,53 milioane lei. Marja brută a căzut, astfel, de peste 2 ori și jumătate, la 6,50 milioane lei, de la 16,96 milioane lei la T1 2022.

Urmărește-ne și pe Google News

Afacerile dezvoltatorului cartierelor Greenfield și Luxuria din București au frânat puternic

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Cheltuielile generale și administrative au urcat cu 10,46%, la 9,82 milioane lei, de la 8,89 milioane lei. Astfel, rezultatul total global este negativ, respectiv o pierdere de 8,10 milioane lei, față de profitul net de 6,05 milioane lei din primele 3 luni din 2022. Pe întreg anul 2022, compania a obținut un câștig net de  99,72 milioane lei.

Alumil la T1 – creștere de afaceri, declin al profitului CITEȘTE ȘI Alumil la T1 – creștere de afaceri, declin al profitului

La data de 31 martie, Impact avea datorii de 592,92 milioane lei, în creștere cu 7,07% față de cele de 553,74 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. Între acestea se include și emisiunea de obligațiuni scadentă în anul 2026 (IMP26E) în valoare de 6,58 milioane euro listată în luna martie a anului 2021. În aceeași perioadă activele au avansat cu 2,08%, la 1,47 miliarde lei, de la 1,44 miliarde lei, între acestea intrând și terenuri despre care compania oferă detalii în raportarea trimestrială.

Afacerile dezvoltatorului cartierelor Greenfield și Luxuria din București au frânat puternic

Impact Developer & Contractor, companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu în proporție de 57,76% și care îl mai are ca acționar relevant pe Adrian Andrici cu 12,74% din titluri, este listată la cota Bursei de Valori București, iar prețul de închidere al sesiunii de ieri, de 0,2910 lei/acțiune îi conferă acestei societăți o capitalizare de piață de 688,41 milioane lei (139,15 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
impact developer & contractor
bvb
bursa
greenfield
luxuria