Adrian Mitroi: Meseria de broker de servicii ar putea dispărea

Adrian Mitroi: Meseria de broker de servicii ar putea dispărea
scris 9 oct 2015

Meseria de broker financiar o să dispară din cauza internetului, a declarat, vineri, Adrian Mitroi, profesor la Academia de Studii Economice (ASE), în cadrul unei conferințe organizate de Institutul de Studii Financiare (ISF).

"Nu numai din cauza internetului. Clientul este mai deștept ca oricând pentru că el are acces la tehnologie și poate să facă comparații între servicii și le ajustează. Clientul vrea să aibă servicii ușoare, să nu își bată capul, să plătească cât mai puțin, să rămână timp pentru distracție, pentru altceva, pentru valorizarea vieții personale", a spus Mitroi.

Urmărește-ne și pe Google News

El a dat ca exemplu polița de asigurare pentru mașină pe care a decis să o cumpere online.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

"Am cumpărat ieri o poliță de asigurare pentru mașină. Primul gând a fost să sun un broker. Apoi am descoperit că este un site unde în 2 minute am avut o întreagă listă de oferte și mi-a mai luat încă 2 minute să aleg cea mai bună ofertă să introduc datele de card, istoricul. Cred că în total mi-a luat 7-10 minute ca să primesc confirmarea. Deci nu am avut nevoie de broker și mă gândeam că sunt un șofer atent așa că ar trebui să plătesc mai puțin cu 15%, nu? Ca și client am fost impresionat că a durat 7 minute. De ce am nevoie de broker?", a spus profesorul ASE.

Adrian Mitroi a precizat că era internetului pune presiune și pe consultanții financiari.

"Este o presiune care se pune foarte puternic și nu numai pe brokerul de servicii financiare, ci pe consultant. Meseria de consultant este dificilă. Clientul își dorește acum să aibă un consultant financiar care să fie la zi cu ce este relevant, să fie ieftin, să nu-i ceară foarte mulți bani, să aibă relație bună și funcțională. Din punct de vedere financiar a intrat în era represiunii financiare, a dobânzilor foarte mici negative, pe toate monedele, a prețului riscului foarte mic și a prețului activelor foarte mare, un clește din care niciunul dintre noi nu poate scăpa", a mai afirmat Mitroi. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
adrian mitroi
ase
broker servicii