La 2 ani de la de la decizia de promovare a Bursei de Valori București la statutul de piață emergentă sub criteriile FTSE Russell și la 2 luni de la includerea în indici a acțiunilor OMV Petrom și TeraPlast, agenția de evaluare financiară americano-britanică lărgește prezența românească în indici prin includerea a 2 noi companii. Noi bani ai investitorilor de portofoliu sunt așteptați în România.
Ce așteptări au băncile în legătură cu veniturile clienților în perioada următoare, produsele bancare ale viitorului, ce se va întâmpla pe bursă și cu RCA anul viitor, alături de multe alte teme, va fi anunțat la Videoconferința Profit Financial.forum - Finanțăm repornirea economiei - Ediția a IV-a.
Videoconferința, programată pentru 8 decembrie, va fi organizată cu sprijinul Garanti BBVA, Philip Morris România, UniCredit Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank și Grupul Nordis, urmând să fie transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV.
Detalii AICI
Companiile listate de dimensiuni mari listate la jumătatea acestui an pe piața reglementată a Bursei de Valori București fac pasul și la nivel internațional. Astfel, titlurile developerului imobiliar One United Properties (ONE) vor intra în structura indicelui FTSE All Cap al agenției FTSE Russell. În același timp, acțiunile Transport Trade Services (TTS) vor fi incluse în componența indicelui FTSE Micro Cap. Modificările în structura indicelui sunt programate pentru 20 decembrie 2021.
De ce este important: Includerea unei acțiuni atrage de la sine plasamente ale fondurilor pe investiții care urmăresc să replice structura indicilor FTSE, în special în cazul fondurilor pe indici și al fondurilor închise de tip ETF.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Creștere explozivă a afacerilor și profitului Cemacon, companie din portofoliul fondatorilor DedemanIntrări de capital importante au fost la începutul acestei toamne în prefigurarea unei promovări similare a titlurilor OMV Petrom (SNP) și TeraPlast Bistrița (TRP) care s-a produs la data de 20 septembrie. Cele 2 acțiuni au avut evoluții puternic ascendente în respectivele săptămâni.
Prin adăugarea celor 2 nume, bursa românească va avea 7 companii incluse în structura indicilor FTSE Russell, celor 4 incluse în a 2-a parte a acestui an adăugându-li-se Banca Transilvania (TLV), Nuclearelectrica (SNN) și Bittnet Systems (BNET), ultima în compania indicelui FTSE Micro Cap din martie 2021.
FTSE Russell este o subsidiară a London Stock Exchange Group și a fost creată în 2015, integrând serviciile de indexare ale FTSE și Russell. Pentru includerea în indicii FTSE, companiile trebuie să îndeplinească diverse criterii, unul dintre cele mai importante fiind cel de lichiditate, și anume ca în 10 din 12 luni din perioada de referință, raportul între mediana lunară a valorilor zilnice de tranzacționare și capitalizarea bursieră (componenta de acțiuni liber tranzacționabile) să fie mai mare de 0,05%.
Indicii FTSE Russell Emerging Markets fac parte din seriile de indici FTSE Global Equity (GEIS), care includ peste 16.000 de companii cu o capitalizare bursieră mare, medie, mică și micro din 49 de piețe globale dezvoltate și emergente, cu o varietate mare de indici, disponibili pentru a acoperi anumite piețe și segmente de piață.
La prețurile de final ale sesiunii de vineri de la BVB One United Properties (ONE) avea o capitalizare bursieră de 2,92 miliarde lei (589,41 milioane euro) și Transport Trade Services avea o valoare de piață de 687,00 milioane lei (138,81 milioane euro). Cele 2 societăți au derulat la jumătatea acestui an oferte publice primare în valoare de 260,00 milioane lei (52,53 milioane euro) și, respectiv 288,00 milioane lei (58,19 milioane euro).