Acțiunile europene au închis pe o tendință de creștere, investitorii analizând indicatorii economici slabi din regiune, care au alimentat așteptările pentru reducerea dobânzilor de către băncile centrale, transmite CNBC.
Indicele pan-european Stoxx 600 a încheiat ședința în urcare cu 1,18%, toate sectoarele, cu excepția băncilor, înregistrând câștiguri. Sectorul sănătății și cel de retail au condus creșterile, cu o majorare de peste 2%, în timp ce indicele bancar european a scăzut cu 2%.
În Marea Britanie, lira sterlină a atins un minim al ultimelor șase luni față de dolarul american, după publicarea datelor privind vânzările din retail. Oficiul Național de Statistică al Regatului Unit a raportat o scădere de 0,7% a volumului vânzărilor în octombrie, sub așteptările economiștilor care preconizau o scădere de doar 0,3%, scrie News.ro.
Indicele FTSE 100 din Londra a avansat cu 1,4%, marcând cea mai bună sesiune de la începutul lunii august, în contextul speculațiilor că datele economice recente ar putea determina Banca Angliei să reducă mai rapid dobânda de referință în anul următor, în pofida unei creșteri recente a inflației.
În timp ce majoritatea participanților la piață anticipează că Banca Angliei va menține dobânda cheie la nivelul actual, în decembrie, este acum prognozată o reducere de 75 de puncte de bază până la finalul anului 2025, de la nivelul actual de 4,75%.
De asemenea, euro a scăzut față de dolar, după ce datele PMI au arătat o contracție accentuată a activității economice din zona euro în noiembrie. Euro era tranzacționat ultima dată la 1,0397 USD, cu o scădere de 0,73% pe parcursul sesiunii.
CITEȘTE ȘI O companie din Verona construiește un bloc pentru angajați: Așa nu-i pierdemIndicele compozit PMI HCOB al S&P Global pentru zona euro a fost de 48,1 în noiembrie, în scădere față de 50,0 în octombrie și sub așteptările analiștilor.
Tot vineri, date separate au arătat că economia Germaniei a crescut cu doar 0,1% în trimestrul al treilea față de trimestrul anterior, sub estimarea preliminară de 0,2% pentru această perioadă.
Indicele german DAX a urcat cu 0,92%, cel francez CAC 40 cu 0,58%, iar indicele italian FTSE MIB a avansat cu 0,60%.
Pe piețele din regiunea Asia-Pacific, majoritatea indicilor au înregistrat creșteri, urmând tendința pozitivă de pe Wall Street, unde S&P 500 a înregistrat al patrulea câștig consecutiv.