Acțiunile Aquila sar pe bursă și ating un nou maxim de la listare

Acțiunile Aquila sar pe bursă și ating un nou maxim de la listare
scris 2 feb 2024

Într-o sesiune cu deviații mici față de nivelurile de referință la nivel indicilor, acținile liderului transportului logistic din România, Aquila, au avut o creștere de 6%.

Ultima zi de tranzacționare a săptămânii a fost în nota întregului interval pe marile burse ale lumii, cu mișcări neconcludente. Dacă în Europa indicii principalid de la Londra, Paris și Frankfurt au înregistrat deprecieri cu puțin sub jumătate de procent, la New York Stock Exchange și pe Nasdaq am consemnat, în oglindă, câștiguri de o amplitudine apropiată în prima parte a sesiunii.

Urmărește-ne și pe Google News

La BVB, piața pare că-și croiește drum către noi maxime, tractată de revenirea titlurilor Hidroelectrica (H2O), care au adăugat 0,79% în impulsul de revenire, pe fondul unor transferuri de 23,10 milioane lei, reprezentând nu mai puțin de 39.20% din rulajul de 58,92 milioane lei (11,85 milioane euro) al pieței de acțiuni.

ULTIMA ORĂ Profitul OMV Petrom a scăzut cu 61% anul trecut. Compania propune însă un dividend de bază în creștere cu 10% CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Profitul OMV Petrom a scăzut cu 61% anul trecut. Compania propune însă un dividend de bază în creștere cu 10%

Indicele compozit BET-XT a avansat cu 0,09% și indicele reprezentativ BET a urcat, tot an emic, +0,12%, până la nivelul de 15.640, 73 de puncte, unde, însă, are cale liberă din punct de vefdere tehnic pentru a atinge noi recorduri, după testarea zonei în care se regăsesc mediile mobile de viteză în proporții Fibonacci.

Acțiunile Aquila sar pe bursă și ating un nou maxim de la listare

Dincolo de timiditatea pieței, pe fondul unor schimburi însumând 5,65 milioane lei, titlurile Aquila Part Prod Com (AQ) au avut un salt de 6,28%, până la un nou maxim la închidere de 1,10 lei/acțiune, care situează capitalizarea bursieră a liderului transportului logistic din România la 1,32 miliarde lei (265,44 milioane euro).

Emitentul are o activitate dinamizată după mărirea free-float-ului prin operațiunea de vânzare accelerată de la sfârșitul săptămânii trecute în care omul de afaceri Adrian Dociu și-a redus participația la 25% din titluri, de la 33%, din totalul acțiunilor.

Acțiunile Aquila sar pe bursă și ating un nou maxim de la listare

De asemenea, au supraperformat pieței, cu o apreciere de 3,84%, până la prețul de 0,5950 lei/acțiune, titlurile TeraPlast Bistrița (TRP), a 2-a zi după ce compania a notificat piața că a achiziționat un business în Austria. Volume pe acest emitent s-au ridicat la 2,01 milioane lei.

Într-o zi în care indicele sectorului energetic BET-NG a câștigat 0,41%, tractat de evoluția acțiunilor Hiodroelectrica, titlurile producătorilor de gaze natural nu au avut vreun elan imprimat de cumpărători: stagnare la prețul de 0,5875 lei/acțiune pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au întrunit cea de-a 2- activitate a zilei, de 5,97 milioane lei, și +0,58%, până la prețul de 51,70 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), care au cumulat tranzacții de 2,17 milioane lei.

GRAFICE Fondurile de investiții deschise au reușit să inverseze trendul declanșat la debutul conflictului din Ucraina. Creștere semnificativă a interesului românilor pentru investițiile indirecte în acțiuni CITEȘTE ȘI GRAFICE Fondurile de investiții deschise au reușit să inverseze trendul declanșat la debutul conflictului din Ucraina. Creștere semnificativă a interesului românilor pentru investițiile indirecte în acțiuni

Acțiunile bancare chiar au coborât în teritoriu negativ: -0,65%, până la prețul de 14,62 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), ce au adunat transferuri de 3,18 milioane lei, și -1,77%, până la prețul de 17,72 lei/acțiune, pentru titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), pe un rulaj de 3,65 milioane lei, într-o lichiditate impulsionată de perspectiva vânzării băncii de către proprietarul ei francez.

Tot pe depreciere, -0,34%, până la nivelul de 57.801,55 de puncte, s-a aflat și indicele financiar BET-FI, deși cel mai important titlu din structura sa, Fondul Proprietatea (FP), a avansat cu 0,19%, până la prețul de 0,5280 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,96 milioane lei.

Au mai fost în atenția investitorilor, cu schimburi însumând 2,45 milioane lei, titlurile Digi Communications (DIGI), care au staționat la prețul de 45,80 lei/acțiune, dar și titlurile Bittnet Systems (BNET) care pentru a 2-a ședință consecutiv au făcut obiectul unei tranzacții de tip deal, cu aceeași valoare, de 750.000 de lei. Compania a anunțat că prin Dendrio Solutions, parte din grup, a semnat cel mai mare contract din istoria sa, de 66,90 milioane lei, cu o municipalitate reședință de județ.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
hidroelectrica