Producătorul de instalații industriale AAGES a achiziționat un teren în apropierea halelor existente, scopul fiind extinderea capacităților de producție de anul viitor. Comenzile acoperă producția pe anul în curs, iar primele contracte pe 2020 sunt în curs de finalizare.
Listată în vara anului 2017, compania AAGES Târgu Mureș (AAG) a surprins mai degrabă neplăcut investitorii care au participat la oferta publică, titlurile sale înscriindu-se pe un trend descendent coerent. La începutul anului trecut, însă, producătorul de instalații de încălzire prin inducție anunța că a semnat contracte de export în Germania, Ungaria și Tunisia, asigurându-și producția pe întreg semestrul I. Semnalarea a fost confirmată de dublarea profitului în 2018.
Acum, AAGES vine cu o notificare similară. Spune că și-a acoperit integral producția pe anul 2019, iar primele contracte pentru 2020 sunt în curs de finalizare. Deja compania fondată acum un sfert de veac de un grup de ingineri și cercetători științifici care în anii ’80 au lucrat pentru filiala din Târgu Mureș a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE București a avut un început bun al actualului exercițiu financiar. Astfel, în primele 3 luni, AAGES și-a sporit cu 56,17%, la aproape 469.000 de lei, de la aproximativ 300.000 de lei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Compania a inaugurat în luna mai o nouă hală de producție, investiție aprobată în cuantum de 500.000 de euro de acționari, însă noi facilități ar urma să se construiască. La începutul acestei luni, AAGES a achiziționat 6.166 metri pătrați în vecinătatea celor 5 hale de producție existente la Sângeorgiu de Mureș suprafață care va fi utilizată pentru extinderea capacității de producție pe viitor.
Semnale tehnice pozitive pentru acțiunile AAGES
Este de urmărit în ce măsură antamarea producției pe anul în curs va fi în măsură să favorizeze o urcare a cotației. Sub aspect tehnic, titlurile AAGES, situate la finalul sesiunii de tranzacționare de ieri la prețul de 2,9600 lei/acțiune, ce dă societății o capitalizare bursieră de 29,60 milioane lei (6,25 milioane euro), au tendința de a părăsi formațiunile trendului de scădere. Așa cum se vede pe graficul atașat, cotația a evadat în afara cananelor descendente în care a evoluart de la listare până în prezent.
Pe de altă parte, titlurile AAGES au avut puțină forță pentru a se desprinde decisiv peste reperul de 3,0000 lei/acțiune. La începutul lunii mai, piața a răspuns slab la convocatorul producătorului de instalații industriale care priopunea o majorare de capital la un preț minim de 3,3000 lei/acțiune, cu 10% peste cotația de piață.
Promovarea majorării de capital la un preț peste cel de pe bursă, contrar uzanțelor pieței de capital, arată un angajament din partea acționarului majoritar, inginerul Gabor Molnar. Dacă este dispus să realizeze plasamentele la prețul respectiv, înseamnă că acesta vede valoarea companiei mai sus și penalizarea pieței nejustificată.
Răspunsul a fost firav, iar în săptămânile scurse de atunci, răstimp în care a trecut și data de înregistrare pentru încasarea dividendelor, prețul nu a depășit decât marginal și episodic reperul de 3,0000 lei/acțiune.