Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,04%, potrivit datelor publicate, miercuri, de Banca Națională a României (BNR).
Marți, ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,05% pentru a treia oară consecutiv. Miercuri, a scăzut la 3,04%, nivel care a fost atins și în 1 august, scrie News.ro.
Totodată, vineri, indicele ROBOR la 6 luni a stagnat la 3,13%, pentru a treia oară consecutiv.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață.
BNR a publicat, la începutul lunii mai, indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru primul trimestru din 2019, a crescut la 2,63%, de la 2,36% în T4 2018.