HeyBlu împrumută 15 milioane de euro de la BNP Paribas

HeyBlu Financial Services IFN va contracta un credit de 15 milioane de euro de la BNP Paribas pe perioadă nedeterminată, care va fi folosit pentru acoperirea cheltuielilor generale pentru capitalul de lucru al societății.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
HeyBlu împrumută 15 milioane de euro de la BNP Paribas

Creditul va fi garantat prin ipotecă imobiliară asupra tuturor conturilor HeyBlu.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Recent, Profit.ro a anunțat că HeyBlu Financial Services IFN a fost capitalizată cu 152 milioane de lei, de la 182,2 milioane de lei la 334,2 milioane de lei, prin aport în numerar. Detalii AICI.

Înființarea IFN-ului a fost anunțată în exclusivitate de Profit.ro.

HeyBlu este controlată în proporție de peste 99,99% de Dante International, diferența revenind omului de afaceri Iulian Stanciu. El nu a participat acum la majorarea capitalului social.

La nivelul anului 2024, Dante Internatio­nal a ajuns la un business total de 8,99 miliarde de lei și o pierdere 191,5 milioane de lei.

Premieră Auchan în România - a deschis primul supermarket discount, în Drumul Taberei. Oferta de produse și prețuri CITEȘTE ȘI Premieră Auchan în România - a deschis primul supermarket discount, în Drumul Taberei. Oferta de produse și prețuri

Dante International este controlată de MIH B2C Holdings BV (Olanda) - 88,23% și Iulian Stanciu - 11,77%, potrivit termene.ro.

MIH B2C este parte a grupului Naspers din Africa de Sud, unul dintre cei mai puternici jucători din industria globală de comerț electronic.

Profit.ro a anunțat în urmă cu trei ani că Dante International, administratorul eMAG, cel mai mare retailer online local, lansează un IFN (instituție financiară nebancară) pentru a finanța achizițiile online ale clienților.

În proiect, denumit HeyBlu, a fost atras și liderul pieței de plăți online din România, PayU, divizia fintech și de plăți online a Prosus, grup global din domeniul online și unul dintre cei mai mari investitori în tehnologie din lume, era arătat atunci.

Prosus, companie controlată de grupul sud-african de e-comerț și media Naspers, este acționarul majoritar al eMAG și OLX.

Anchete declanșate la McDonald’s, Burger King, Carrefour, Esselunga, Crai, Poke House și KFC privind condițiile de muncă asigurate livratorilor în Italia CITEȘTE ȘI Anchete declanșate la McDonald’s, Burger King, Carrefour, Esselunga, Crai, Poke House și KFC privind condițiile de muncă asigurate livratorilor în Italia

"HeyBlu este rezultatul unui parteneriat dintre eMAG și PayU, sub controlul Prosus, creat cu scopul de a susține și dezvolta servicii de finanțare flexibile și transparente pentru clienții noștri, astfel încât să îi ajutăm să se bucure de avantajele shoppingului online și să își planifice cât mai bine bugetul familiei", au declarat atunci reprezentanții eMAG pentru Profit.ro.

Cifra de afaceri a grupului eMAG a avansat cu 11% în anul fiscal 2025, la 11,4 miliarde de lei (2,64 miliarde dolari).

În România, veniturile realizate de eMAG în 2024 au atins 7,3 miliarde de lei, o creștere de 17% comparativ cu anul precedent.

\ CITEȘTE ȘI "Vorbești cu Mulțumesc și Te rog?". Burger King vine cu o soluție AI pentru a verifica modul în care vorbesc angajații cu clienții

Grupul eMAG are în portofoliu brandul eMAG, magazinul online Fashion Days, hipermarketul 100% online din România Freshful, magazinul specializat în produse IT și electronice PC Garage, compania românească de curierat rapid, național și internațional Sameday, atelierul de reparații Depanero, cea mai relevantă platformă de recommerce din Europa de SE Flip și compania de servicii financiare HeyBlu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite