Fondatorii Snap, Evan Spiegel și Bobby Murphy, au pierdut fiecare peste 1 miliard de dolari după raportarea pentru prima oară a rezultatelor financiare, miercuri, care a dus la scăderea cotației acțiunilor companiei cu 25%, transmite Bloomberg.
Titlurile Snap au coborât până la 17,12 dolari pe unitate, din cauza veniturilor sub așteptările analiștilor, scrie News.ro.
Snap a anunțat că aplicația Snapchat a adăugat mai puțini utilizatori decât a anticipat, iar compania are dificultăți să își extindă audiența, în condițiile în care Facebook oferă servicii similare (între care Instagram și WhatsApp) cu cele ale celor mai populare funcții ale sale.
Spiegel și Murphy aveau fiecare, averi nete de peste 5 miliarde de dolari, la închiderea tranzacțiilor de miercuri, potrivit indicelui Bloomberg al miliardarilor, dar acestea au scăzut la 3,8 miliarde de dolari după anunțarea rezultatelor financiare.
Numărul zilnic de utilizatori activi a urcat cu 36,1%, la 166 milioane de persoane, în primul trimestru, față de aceeași perioadă a anului trecut, după un avans de 47,7% întrimestrul patru și cel de 62,8% în trimestrul al treilea.
Veniturile au urcat de aproape patru ori în termeni anuali, la 149,6 milioane de dolari, dar au fost sub estimarea medie a analiștilor, de 158 de milioane de dolari.
Snap s-a listat la bursă în martie, cu cea mai mare ofertă publică inițială a unei companii americane de la debutul Facebook în 2012.
Declinul titlurilor Snap reflectă pierderile consemnate de Facebook și Twitter după raportarea primelor rezultate financiare după listare. Acțiunile Twitter au scăzut atunci cu 24%, iar cele ale Facebook cu 11%, acestea fiind cele mai mari pierderi într-o singură zi, pe bursă, ale celor două companii.