Erste Group, cel mai mare furnizor de servicii financiare din Europa Centrală și de Est, compania-mamamă a BCR, a obținut în prima jumătate a anului o creștere cu 24% a profitului operațional față de aceeași perioadă a anului trecut, la 1,69 miliarde de euro față de 1,36 miliarde de euro. Această evoluție a fost generată de nivelul ridicat al venitului net din dobânzi, de avansul considerabil al venitului net din taxe și comisioane și de creșterea semnificativă a venitului net din tranzacționare și din evaluarea activelor la valoarea justă.
În condițiile unui mediu de risc favorabil în regiune în prima jumătate a lui 2021, grupul bancar a înregistrat costuri cu riscul de 83 milioane de euro, comparativ cu 675 milioane de euro cu un an în urmă, când Erste a abordat frontal riscul asociat izbucnirii crizei Covid. Profitul net al grupului a crescut la 918 milioane de euro (S1/2020: 294 milioane de euro). Spre comparație, în perioada anterioară pandemiei, în prima jumătate a anului 2019, Erste Group a generat un profit net de 732 de milioane de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Deoarece suntem o bancă strâns conectată la economia reală, îmbunătățirea continuă a condițiilor macro se reflectă direct în bilanțul nostru. Veniturile solide, costurile stabile și un volum semnificativ mai scăzut al provizioanelor de risc comparativ cu 2020, anul marcat de pandemia de coronavirus, au contribuit la o îmbunătățire clară a rezultatelor noastre financiare la jumătatea anului. Manifestăm un optimism prudent cu privire la anul 2021 per ansamblu, fiind conștienți că evoluția depinde de parcursul pandemiei și de efectele acesteia pe termen mediu asupra economiei”, a spus Stefan Dörfler, CFO al Erste Group
Venitul net din dobânzi a crescut cu 2,2% în termeni anuali, la 2,45 miliarde de euro, în principal datorită efectului cu caracter excepțional al operațiunilor țintite de refinanțare pe termen lung ale Băncii Centrale Europene (TLTRO III) în Austria și Slovacia. Venitul net din taxe și comisioane a crescut cu aproape 15%, la 1,10 miliarde de euro, reflectând creșterile la nivelul tuturor categoriilor de taxe și comisioane și pe toate piețele de bază. O creștere semnificativă a veniturilor din taxe s-a înregistrat în special la serviciile de plată, precum și în activitatea de administrare a activelor și pe segmentul serviciilor de brokeraj pe piața de capital. Efectele de evaluare au contribuit la creșterea veniturilor totale atribuibile venitului net din trazacționare și indicatorului câștiguri/pierderi aferente activelor financiare măsurate la valoarea justă, până la 127 de milioane de euro, comparativ cu 9 milioane de euro cu un an în urmă. Coroborate, aceste evoluții au condus la creșterea venitului operațional cu 9,2% în prima jumătate a lui 2021 față de anul precedent, până la 3,79 miliarde de euro.
Datorită gestionării stricte a costurilor, cheltuielile administrative generale au scăzut cu 0,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 2,1 miliarde de euro, susținute de scăderea cu 1,3% a cheltuielilor de personal, până la 1,25 miliarde de euro. Numărul de angajați (FTE – echivalent normă întreagă) a scăzut cu 1,2% față de decembrie 2020, la 45.124 la finalul lui iunie 2021. Poziția ”alte cheltuieli administrative” a scăzut ușor (cu 0,4%), până la 581 milioane de euro, în pofida creșterii cu 18% a contribuțiilor la schemele de garantare a depozitelor, până la 109 milioane de euro. Majoritatea contribuțiilor preconizate pentru 2021 au fost deja raportate anticipat. Deprecierea și amortizarea au crescut cu 2,6%, la 273 milioane de euro.
Profitul operațional a crescut cu peste 24% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 1,69 miliarde de euro, iar raportul cost/venit s-a îmbunătățit la 55,5% (S1/2020: 60,9%). Datorită alocărilor nete, rezultatul din deprecierea activelor financiare (“costuri de risc”) s-a situat la -83 de milioane de euro, sau 10 puncte de bază în raport cu nivelul mediu al creditelor brute către clienți, comparativ cu costuri de risc de -675 milioane de euro (sau 82 puncte de bază) în aceeași perioadă din 2020. Alocări nete de provizioane pentru credite, precum și pentru angajamentele și garanțiile acordate s-au înregistrat pe toate piețele de bază, cu excepția Austriei, dar aceste alocări au rămas de regulă la un nivel scăzut. Rata creditelor neperformante calculată la valoarea brută a creditelor către clienți s-a îmbunătățit la 2,5% (decembrie 2020: 2,7%), în timp ce rata de acoperire a creditelor neperformante a crescut la 91,4% (88,6%).
Poziția „alte rezultate operaționale” s-a situat la -172 milioane de euro în prima jumătate a lui 2021, comparativ cu -170 de milioane de euro anul trecut. Cheltuielile cu contribuțiile anuale la fondurile de rezoluție pentru întregul an 2021 incluse în acest indicator au crescut – în special în Austria și România – la 108 milioane de euro (S1/2020: 94 milioane de euro). Scăderea cu 37% a taxelor bancare în termeni anuali, până la 52 de milioane de euro, a fost generată în primul rând de eliminarea taxei bancare în Slovacia. În prezent, se plătesc taxe bancare pe două dintre piețele de bază: în Ungaria, unde taxa bancară pentru întregul an financiar a fost de 14,9 milioane de euro (14,3 milioane de euro), iar taxa pentru tranzacții aferentă primelor șase luni a însemnat alte 23,3 milioane de euro (22,3 milioane de euro); și în Austria, unde taxa bancară a fost de 13,9 milioane de euro (12,6 milioane de euro).
CITEȘTE ȘI Împrumuturile din PNRR vor reduce emisiunile de eurobonduri ale României pe piețele externe, iar costul cu dobânzile va fi cu circa 4 miliarde de euro sub cel pe care l-ar avea în mod obișnuit GuvernulImpozitul pe profit a crescut cu 105% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 287 milioane de euro. Taxa pe participațiile minoritare a crescut cu 202%, până la 230 de milioane de euro, pe fondul unor rezultate semnificativ mai bune ale băncilor de economii. Datorită profitului operațional solid și costurilor scăzute cu riscul, rezultatul net atribuibil proprietarilor societății mamă a crescut la 918 milioane de euro (294 milioane de euro).
Ca urmare a decizei Adunării Generale Anuale a Acționarilor din mai 2021, pe data de 27 mai 2021 s-a plătit deja un dividend de 0,50 euro pe acțiune aferent anului financiar 2020. În plus, Erste Group și-a propus să plătească încă 1,00 euro pe acțiune în trimestru patru din 2021, în linie cu recomandările BCE și după aprobarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor. Pentru 2021, Erste Group și-a planificat să acorde un dividend de 1,60 euro pe acțiune. Pentru anul financiar în curs, 0,80 euro pe acțiune au fost deja luați în calcul la capitalul reglementat.
Activele totale au crescut cu 9,4% de la începutul anului, până la 303,4 miliarde de euro. Numerarul și echivalentele de numerar au crescut, în principal în Austria, la 48,4 miliarde de euro (decembrie 2020: 35,8 miliarde de euro), în timp ce creditele și avansurile către instituțiile de credit s-au majorat la 24,5 miliarde de euro (21,5 miliarde de euro). Creditele și avansurile către clienți au crescut cu 3,7% în perioada raportată, la 172,1 miliarde de euro.
În privința pasivelor, depozitele de la bănci au crescut cu aproape 40%, la 34,6 miliarde de euro, ca urmare a creșterii refinanțărilor acordate de Banca Centrală Europeană (TLTRO III). Depozitele de la clienți au continuat să crească, cu 7,9%, creșteri înregistrându-se pe toate piețele de bază – în special în Austria și Republica Cehă – până la 206,3 miliarde de euro. Raportul credite/depozite a scăzut la 83,4%, de la 86,9% la sfârșitul lui 2020. Indicele capitalului comun de rang 1 (CET 1, final) s-a situat la 14,2% la finalul lui iunie 2021.