Acțiunile integratorului IT Arctic Stream au debutat pe piața AeRO la un preț cu 36% mai mare decât cel din plasamentul privat premergător listării.
Investitorii de la Bursa de Valori București care vor să ia expunere pe domeniul tehnologiei informațiilor au la dispoziție un nou instrument financiar. Acțiunile Arctic Stream (AST), firmă care își centrează dezvoltarea pe oferirea serviciilor de securitate cibernetică și data center, au intrat la tranzacționare pe piața AeRO, unde, după primele 2 ore ale sesiunii, adunaseră deja schimburi însumând 6,05 milioane lei.
La prânz, prețul s-a stabilizat la 34 lei/acțiune, unul superior cu 36% celui de 25% al plasamentului privat, în care au fost vândute 20% din titlurile societății. La respectivul nivel, compania se tranzacționează la un nivel de 22,37 al indicatorului P/E, care raportează prețul de pe bursă la câștigul societății. Pentru anul trecut, Arctic Stream a raportat un profit net de 6,37 milioane lei și o cifră de afaceri de 43,95 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Duolingo, care deține cea mai populară aplicație pentru învațarea limbilor străine, a atras 521 milioane de dolari la IPO. Evaluare de 3,66 miliarde de dolari, peste așteptăriPremergător operațiunii de piață realizată în vederea listării, emitentul anticipa un business în scădere pentru anul în curs, de 33,30 milioane lei, dar un contract de 24 milioane lei, pentru o perioadă de 9 luni pentru o altă societate din domeniul IT, a ridicat proiecția cu 40%. Astfel, firma se tranzacționează la un nivel de 3,06 ori cifra de afaceri de 46,48 milioane lei estimată pentru 2021.
Arctic Stream activează pe o piață IT care, în România, a crescut cu 23,4% în 2020 și vizează extinderea prin cooptarea de experți. Deși a depus prima dată bilanțuri în 2018, compania listată astăzi are o echipă cu experiență pe care o vrea completată inclusiv prin cumpărarea unor terțe firme din domeniu.
„Noi înțelegem că suntem o companie tânără și la început de drum. Nu vom face aceste achiziții și fuziuni nesăbuit; ne vom uita la companii care sunt conexe, complementare business-ului pe care noi îl avem”, a declarat Dragoș Diaconu, fondator și director general al Arctic Stream la evenimentul de listare organizat la deschiderea ședinței de tranzacționare de la BVB. „O să încercăm să evităm orice decizie emoțională în acest proces”, a adăugat acesta menționând că procesele vor fi realizate prin consultarea investitorilor și a unor profesioniști în domeniul financiar.
Compania vizează finanțarea prin piața de capital utilizând majorările de capital cu aport în numerar, însă în paralel va recompensa încrederea investitorilor printr-un mix de acordare de dividende și acțiuni gratuite, mai spune Diaconu, care deține 66,10% din titlurile societății.