”În perioada 2019-2024, banca (JP Morgan) a declarat active ponderate de risc”, împiedicând astfel BCE, care acționează ca supervizor, să aibă o ”imagine completă a profitului său de risc” și să estimeze, în acest fel, în mod corect, nevoile acesteia de fonduri proprii, a anunțat într-un comunicat Banca Centrală Europeană.
Astfel, între 2019 și 2024, banca a raportat active ponderate la risc mai mici decât cele reale.
Problema a apărut deoarece, timp de 15 trimestre consecutive, instituția a clasificat greșit anumite expuneri corporative și a aplicat un coeficient de risc mai redus pentru riscul de credit decât cel prevăzut de reglementările bancare.
De asemenea, banca ar fi exclus în mod nejustificat anumite tranzacții din calculul activelor ponderate la risc, ceea ce a dus la subevaluarea cerințelor de capital.
În urma acestor constatări, BCE a decis aplicarea unei amenzi de 12,18 milioane de euro (aproximativ 14,3 milioane de dolari). Decizia poate fi contestată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
JPMorgan: problema a fost identificată și remediată
Reprezentanții JPMorgan au transmis că banca recunoaște sancțiunea și că situația a fost deja corectată.
Potrivit unui purtător de cuvânt, J.P. Morgan SE a identificat proactiv problema și a raportat-o autorităților, iar deficiențele au fost remediate integral. Oficialii au subliniat că instituția a menținut în mod constant rezerve solide de capital și că abordarea prudentă privind capitalizarea rămâne neschimbată.
Amenda vine într-un context în care autoritățile europene de supraveghere pun un accent tot mai mare pe acuratețea raportărilor privind riscul și adecvarea capitalului, considerând aceste elemente esențiale pentru stabilitatea sistemului bancar din zona euro.
Șefa BCE, Christine Lagarde, respinge speculațiile că ar putea renunța anticipat la funcție
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, le-a transmis colegilor săi că rămâne concentrată pe mandatul ei și că, dacă ar intenționa să demisioneze, i-ar informa personal, mesaj interpretat ca un semn că nu are în vedere o plecare iminentă, au declarat patru surse pentru Reuters.
Speculațiile au apărut după ce Financial Times a relatat că Lagarde ar putea renunța anticipat la funcție înaintea alegerilor prezidențiale din Franța din 2027, scrutin în care extrema dreaptă, eurosceptică, are șanse ridicate.
O astfel de demisie timpurie i-ar permite președintelui Emmanuel Macron să influențeze numirea viitorului șef al BCE, alimentând dezbaterea privind independența băncilor centrale, subiect deja tensionat în SUA în contextul criticilor președintelui Donald Trump la adresa Rezervei Federale.
Lagarde a trimis miercuri un mesaj privat membrilor Consiliului guvernatorilor, pentru a-i asigura că este pe deplin implicată în conducerea celei mai importante instituții financiare din Europa. Potrivit destinatarilor, mesajul semnala că nu intenționează o plecare imediată, dar nici nu exclude complet un astfel de scenariu.
Unii oficiali BCE au fost surprinși de apariția speculațiilor atât de devreme, având în vedere că alegerile prezidențiale din Franța au loc abia peste mai bine de un an, iar mandatul lui Lagarde expiră în octombrie 2027.
Piero Cipollone, membru al boardului BCE, a declarat în Parlamentul italian că nu există niciun indiciu că Lagarde și-ar pregăti plecarea, subliniind rolul ei activ în proiecte de durată precum Uniunea Europeană a Economiilor prin Economisire și Investiții sau noile linii de lichiditate. Vicepreședintele BCE, Luis de Guindos, a afirmat la rândul său că Lagarde este ”pe deplin concentrată” pe atribuțiile sale.
Separat, guvernatorul Băncii Franței, François Villeroy de Galhau, a anunțat recent că va demisiona, oferindu-i lui Macron ocazia să numească un succesor într-un moment cheie pentru politica monetară europeană.
Potrivit unor surse BCE, atât plecarea acestuia, cât și mesajul lui Lagarde reflectă dorința de a asigura continuitatea unor conducători competenți și independenți, indiferent de rezultatul scrutinului francez.
Partidul de extremă dreapta Rassemblement National a criticat aceste mișcări ca fiind antidemocratice.
Sondajele arată că lidera formațiunii, Marine Le Pen, sau protejatul ei, Jordan Bardella, ar putea câștiga alegerile, ceea ce generează incertitudini în rândul comunității bancare europene, chiar dacă RN nu mai susține ieșirea Franței din zona euro.
Economiștii din sectorul privat au avertizat că o eventuală demisie anticipată a Lagarde ar putea pune sub semnul întrebării independența BCE. Analiștii UniCredit au subliniat că liderii UE și BCE trebuie să acționeze ”cu mare grijă” pentru a proteja credibilitatea instituției.
















