Precipitat de o notificare trimisă Guvernului de un oficial al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor din Constanța potrivit căreia instituția de resort ar fi protejat băncile în defavoarea consumatorilor, un protest al debitorilor cu probleme s-a desfășurat în București, inclusiv în fața sediului Băncii Naționale a României. „ANPC, BNR și Justiția au îngropat debitorii”, este mesajul unuia dintre protestatari.
„Hoții!,Hoții!” se aud strigând protestatari la intrarea din strada Lipscani a Băncii Naționale a României. Debitori cu apa la gât, mulți dintre ei considerându-se fraudați în special în cazul creditelor în franci elvețieni, au venit să protesteze inclusiv la supraveghetorul pieței bancare, principala nemulțumire fiind aceea legată de faptul că BNR a permis cesionarea creditelor unor debitori români către vehicule financiare fără drept de a percepe dobânzi.
„România sub teroare bancară” este un banner imens afișat de protestatari chiar în fața scărilor Băncii Naționale a României. Nu este singurul punct de oprire al nemulțumiților. Anterior au fost la sediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), dar și la sediul central al OTP Bank unde au solicitat noului management o altă abordare față de problemele clienților.
Protestul a fost precipitat de un document remis Guvernului de către Dumitru Manțu, comisar în cadrul Comisariatului Județean Constanța, care a denunțat o politică îndoielnică în cadrul instituției din care face parte în anii precedenți și care a protejat băncile în detrimentul consumatorilor. Debitorii au suferit pagube de sute de milioane de euro din creșterea nelegală a dobânzilor pentru contractele de credit încheiate înainte de 2008, însă ANPC s-a ocupat mai degrabă de anchete minore, în general la operatori mici și mijlocii.
„Comisarul Manțu în momentul de față este supus unor presiuni”, a declarat pentru Profit.ro Dorin Tănase, președinte al Asociației Credere a clienților sistemului bancar și unul dintre liderii protestatarilor. Participanții afișează pancarte cu mesajul „Susținem Comisarul Manțu”.
Manțu nu este la prima avertizare în legătură cu posibile nereguli ale băncilor și disfuncționalități din cadrul ANPC, fiind și autorul avertizărilor în cazul creditelor cesionate de Bancpost și OTP Bank unor societăți cu răspundere limitată din Olanda. Tănase spune că acest lucru a fost făcut pentru a ocoli prevederile legate de rezervele minime obligatorii, dar Banca Națională ar fi trebuit să procedeze conform atribuțiilor sale și să tragă în același timp un semnal de alarmă în opinia publică. „Din punctul nostru de vedere, BNR are o culpă.”
Mesajul lui Manțu către Guvern menționează că ANPC nu a acționat decisiv pentru repararea realității clauzelor abuzive din contractele de credit care lăsau ca dobânda să nu fie legată de indici de piață verificabili în mod transparent. „Conducerea Autorității a ales să protejeze în continuare interesele instituțiilor de credit și a arătat lipsa voinței în a-și îndeplini atribuțiile și în a veni cu adevărat în sprijinul consumatorilor ale căror vieți au fost afectate de încălcările legislației privind protecția consumatorilor de către instituțiile de credit”, scrie funcționarul CJPC Constanța.
Pe treptele BNR protestatarii depun un aranjament din baloane în care este scris numele „Manole”, cu trimitere la presupusul nume de cod al guvernatorului Băncii Naționale Mugur Isărescu, ținta unor acuzații publice, nedovedite că ar fi fost turnător la Securitate înainte de 1989. Dincolo de acest episod, protestul se menține în linii decente. Organizatorii chiar fac apel să nu se strige trivialități.
Nemulțumirile protestatarilor sunt legate de faptul că șeful băncii centrale face în permanență trimitere la ideea că debitorii nu au educație financiară, însă realitatea cu care se confruntă aceștia este că atunci când ajung într-un sediu de bancă problemele lor nu sunt înțelese deloc de personalul bancar. „Îi lăsăm în dar, la final de mandat, ca un fel de audit, cartea editată de noi, «România sub teroare bancară» unde are ocazia să citească 100 de povești de viață ale împrumutaților”, spune Tănase de la Credere.
„Autoritatea nu a întreprins demersuri reale pentru a proteja consumatorii împotriva instituțiilor de credit, deși din punct de vedere legal deținea toate pârghiile necesare, acționând contrar atribuției principale de a proteja interesele consumatorilor”, scrie comisarul Manțu în raportul său către Guvern. “Sub protecția instituțională a conducerii Autorității s-a realizat apărarea intereselor instituțiilor de credit în detrimentul intereselor consumatorilor și a fost favorizat abuzul de putere economică astfel încât a fost creat consumatorilor un prejudiciu estimat la sute de milioane de euro, dar dincolo de prejudiciul estimat au fost distruse, și sunt și în continuare distruse, vieți care sunt mai presus de orice sumă de bani.”
Este și o realitate percepută de debitorii în dificultate. Aceștia au percepția că băncile creditoare nu negociază și că nu le înțeleg problemele.