Banca Transilvania anunță clienții persoane fizice că au posibilitatea să amâne până la 3 rate la credite, după ce anterior a anunțat extinderea perioadei de grație la cardurile de credit și posibilitatea companiilor de a reduce ratele cu până la 100% în următoare jumătate de an, în contextul epidemiei de coronavirus.
“Clienții care au dificultăți temporare la plata ratelor - fie de natură medicală, carantină, izolare, fie din cauza situației economico-financiare conjuncturale - sunt îndrumați să contacteze banca pentru identificarea soluției potrivite”, anunță cea mai mare bancă din România după volumul activelor în bilanț.
Clienții pot cere aplicarea facilităților prin telefon la 0264 308 080. Amânarea plăților se traduce prin prelungirea perioadei de creditare, fără costuri suplimentare. Pentru creditele Prima Casă ratele amânate vor fi împărțite în perioada rămasă de creditare – ceea ce înseamnă rate ușor mai mari – având în vedere că legislația care se aplică acestor împrumuturi e diferită.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
BT a anunțat săptămâna trecută prelungirea perioadei de grație pentru cei 500.000 de posesori de carduri de credit la 25 mai.
Banca a mai anunțat marți măsuri pentru clienții companii, cea mai importantă fiind posibilitatea reducerii parțiale sau integrale a ratelor pentru următoarele 6 luni.
Banca Națională a României a confirmat băncilor interesate să aplice soluți individuale punctuale pentru clienți vulnerabili în această perioadă că pot lua măsuri de restructurare a creditelor în perioada de epidemiei fără a fi obligate să facă provizioane suplimentare, care se traduc în pierderi ce trebuie acoperite prin majorarea capitalului.
CEC Bank, Banca Românească și Raiffeisen Bank au anunțat, de asemenea, măsuri de suspendare a ratelor pentru clienții persoane fizice.