Lhotte, BRD, despre darea în plată: E nevoie de o formă nouă. La PSD au început să înțeleagă, la PNL încă nu

Lhotte, BRD, despre darea în plată: E nevoie de o formă nouă. La PSD au început să înțeleagă, la PNL încă nu

Sursa foto: Agerpres

scris 11 feb 2016

“Acum suntem între suprarealism și absurd”, spune Philippe Lhotte, director executiv al BRD, despre forma actuală a legii privind darea în plată. Șeful celei de-a doua bănci ca mărime din țară ar fi “absolut de acord” cu o lege care să se aplice doar pentru viitor, exclusiv pentru debitorii cazuri sociale și să excludă programul Prima Casă, pentru care darea în plată ar însemna suprimarea.

“Sperăm că politicienii vor înțelege că e nevoie de o formă mai bine gândită a legii. Am observant deja o evoluție la PSD, au început să înțeleagă, la PNL încă nu. Sperăm că și PNL-iștii vor evolua, în sânul PNL lucrurile încă nu sunt coerente”, a arătat astăzi Lhotte, la conferința de prezentare a rezultatelor financiare ale băncii pe 2015.

Urmărește-ne și pe Google News

Șeful BRD spune că nimeni din afara României, nici la Banca Centrală Europeană, nici experții Uniunii Europene, nu înțelege ce se urmărește cu o astfel de lege, care nu ajută nici cazurile sociale, nici statul, nici economia, ci doar câțiva speculator imobiliari, și de ce o țară cu perspective de creștere atât de bune își pune singură piedici cu astfel de inițiative legislative.

O problemă gravă a legii este aplicarea retroactivă, Lhotte apreciind că nu este de conceput decât aplicarea pentru viitor.

Chiar și așa, dacă nu va fi limitată doar la cazurile sociale, legea va determina modificarea condițiilor de la creditele imobiliare. “Va fi necesar un avans mai mare din partea clienților, pentru că riscul este mai mare, dobânzile vor fi probabil mai mari. De aceea spunem că e o lege antisocială, care va îngreuna accesul la credite. Va afecta economia și pentru că va duce la scăderea prețurilor imobilelor, cu prețuri mai mici se va construi mai puțin și vom avea o creștere mai mică a PIB, deci și mai puține locuri de muncă în piață”, spune directorul executiv al BRD, precizând că o astfel de lege este de neconceput, “deoarece trăim într-o economie liberală de piață!”

O altă consecință gravă a legii dării în plată, arată Lhotte, va fi suprimarea Programului Prima Casă, pe care șeful BRD îl apreciază drept extrem de benefic, “o reușită deosebită, pe care o dorim continuată fără modificări”. Aceasta, deși Prima Casă este un program eminamente administrativ, o subvenție sau un ajutor acordat de Guvern sub forma garanției de stat, de tipul celor pe care economiștii liberali consideră, îndeobște, că ar fi “între suprarealism și absurd” să se aplice într-o “economie liberală reală de piață“.

Din creditele imobiliare acordate de BRD persoanelor fizice, mai mult de jumătate sunt cu garanții de stat, prin programul Prima Casă, spune directorul executiv al băncii. Clienții persoane fizice care iau împrumuturi ipotecare au un comportament de plată mult mai bun decât alți clienți BRD, rata de neperformanță a creditelor pe această categorie fiind de doar 3,1%. Media pe întregul portofoliu de credite al băncii este de 17,1% la finele lui 2015, în scădere față de 20,3% în 2014, dar peste media sistemului bancar, de 11,6% în noiembrie anul trecut. Cea mai mare rată de neperformață este consemnată de BRD la creditele acordate întreprinderilor mici și mijlocii.

Grupul BRD, profit net în creștere în 2015 la 467 de milioane de lei, pe fondul înjumătățirii costului cu riscul CITEȘTE ȘI Grupul BRD, profit net în creștere în 2015 la 467 de milioane de lei, pe fondul înjumătățirii costului cu riscul

Șeful BRD spune că e regretabil faptul că, în prezent, imaginea băncilor din România nu este una bună: “Trebuie să facem mai mult pentru a explica publicului, e necesar un efort de comunicare mai bun, pentru că avem o imagine de aroganță, nu de umilință“. În opinia sa, grupurile de lobby care au susținut legea dării în plată au fost mai eficiente decât bancherii. “Noi nu avem timp de comunicare. Aceste grupuri de lobby au făcut lumea să creadă că majoritatea populației și cei săraci vor avea de câștigat, nu speculatorii, ceea ce e complet fals“, arată Lhotte.

Potrivit afirmațiilor sale, nici faptul că băncile au manifestat până acum dezinteres pentru rezolvarea problemelor clienților ajunși în situații dificile nu este adevărat: “BRD nu a evacuat nicio familie din locuință în 2015. Chiar acolo unde au fost executări, s-a aranjat ca familia să poată locui în continuare acolo, în anumite condiții. Ar fi, însă, indecent, să dăm communicate periodice despre numărul de cazuri sociale pe care le-am rezolvat“.

Prima Casă, o poveste fără sfârșit

În 2009, în plină criză economică, Guvernul Emil Boc scotea în piața creditelor ceva nemaivăzut în România: creditul pentru locuință garantat integral de stat, cu risc 0 pentru bănci - ulterior, riscul a fost împărțit pe jumătate. Programul, care de atunci poartă numele Prima Casă, a fost motorul creșterii creditării pentru persoanele fizice până acum. Pe lângă faptul că băncile au făcut bani cu risc mic, producția de credite a asigurat și atenuarea scăderii pieței imobiliare, deci a valorii ipotecilor creditelor acordate în bula imobiliară.

Statul a acordat garanții pentru achiziția a 164.000 de locuințe, în valoare totală de 13,7 miliarde de lei, care au susținut credite de o sumă dublă, potrivit datelor Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, aferente lunii noiembrie din 2015.

Prima Casă a ajuns să însemne peste jumătate din soldul creditelor pentru locuințe din România, iar datele BNR arată că două din trei credite pentru locuințe acordate în ultimii ani sunt cu garanții de la stat. De altfel, România a ajuns țara cu cea mai ridicată pondere a creditului cu garanții de stat în total credite pentru casă din Europa.

Rata creditelor neperformante este mică, la aproximativ 0,3%, însă avansul redus, de doar 5%, face ca riscurile asupra contribuabililor, într-o eventuală criză care să ducă la creșterea șomajului și devalorizarea pieței imobiliare, să fie ridicate. Potrivit BNR, debitorii cu credite Prima Casă sunt cei mai sensibili la o majorare a dobânzilor, pentru că sunt mai îndatorați raportat la venituri decât cei cu credite imobiliare standard.

viewscnt
Afla mai multe despre
brd
philippe lhotte
darea in plata