La următoarea criză, băncile o vor duce bine, spune un manager de fonduri

La următoarea criză, băncile o vor duce bine, spune un manager de fonduri
scris 29 iul 2017

Alex Wright de la fondurile Fidelity spune că acțiunile bancare britanice vor supraperforma în cazul unei prăbușiri a bursei. Instituțiile de credit dispun de rezerve și sunt mai bine capitalizate decât în anul 2008, iar în cazul ridicării dobânzilor vor putea obține câștiguri mai bune. Sunt anticipări în contradicție cu consensul pieței care a văzut că la criza financiară precedentă băncile au fost cele mai vulnerabile entități din economie.

Temerile legate de riscurile asociate industriei bancare se trag din criza anului 2008, dar sunt înșelătoare, spune un manager de fonduri din Marea Britanie. Instituțiile de credit au acum mai puține datorii și dispun de rezerve mari de cash comparativ cu șocul precedent și deja acțiunile bancare se tranzacționează la multipli de evaluare destul de coborâți, susține Alex Wright care are în administrare 4 miliarde lire sterline pentru fondurile Fidelity. În plus, într-un climat al dobânzilor în creștere băncile s-ar putea descurca destul de bine.

Urmărește-ne și pe Google News

„Este mult mai puțină îndatorare în sistemul bancar astăzi decât în timpul ultimei piețe bear”, a declarat Wright pentru publicația Telegraph.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
De ce vinde miliardarul „vultur” Paul Singer la Fondul Proprietatea. Crede că revenirea economică globală este distorsionată de „extremismul monetar” și că piețele vor fi lovite la pierderea încrederii în autorități CITEȘTE ȘI De ce vinde miliardarul „vultur” Paul Singer la Fondul Proprietatea. Crede că revenirea economică globală este distorsionată de „extremismul monetar” și că piețele vor fi lovite la pierderea încrederii în autorități

Spre exemplu, banca Lloyds a raportat cel mai mare profit semestrial post-criză și aproape și-a dublat valoarea indicatorului care raportează activele la capitalurile proprii din anul 2011 și până în prezent, măsură pentru a asigura spațiul de manevră în care unii debitorii nu vor mai putea face plata ratelor.

Dintr-un anume punct de vedere, spune managerul de la Fidelity, băncile sunt „supracapitalizate” și sunt purtătoare ale unor riscuri la niveluri printre cele mai mici din istorie. Băncile dispun de cash necesar pentru dividende și programe de buy-back astfel încât să poate susține acțiunile proprii în cazul unei etape de scăderi bursiere.

Anii de criză abia încep. Demografia lucrează devastator CITEȘTE ȘI Anii de criză abia încep. Demografia lucrează devastator

Dacă trendul de ridicare a dobânzilor pe termen lung va fi calm, aceasta va fi în beneficiul industriei bancare. Aceasta ar permite o ameliorare a marjelor de profit și câștigurile corporațiilor bancare ar urma să crească. “Investitorii ar trebui să înceapă să vadă băncile în această nouă lumină, opus viziunii privind un sector structural încercat”, a conchis managerul de fonduri.

Perspectiva lui Wright de la Fidelity este contrară consensului existent în piață, mai ales post-criză, că, în cazul unui șoc financiar, băncile sunt vulnerabile la eventuale valuri de repudieri ale datoriilor precum cel din anul 2008.

În plus, acestea au expuneri foarte mari pe bonduri și orice șoc în piețele de instrumente cu venit fix s-ar răsfrânge nemijlocit în bilanțurile băncilor. Investitori cu mare experiență în piețele international afirmă că în cazul deflației și distrugerii creditului, băncile deținătoare ale acestor obligații de plată imposibil de achitat sunt cele mai riscante entități din piață.

viewscnt
Afla mai multe despre
banci
marea britanie
lloyds
fidelity