FOTO Azi intră în circulație prima bancnotă pe care este prezentă o personalitate feminină

FOTO Azi intră în circulație prima bancnotă pe care este prezentă o personalitate feminină Galerie foto

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

scris 1 dec 2021

Prima bancnotă pe care este prezentă o personalitate feminină, Ecaterina Teodoroiu, cu o valoare de 20 de lei, este pusă în circulație de miercuri. Tot miercuri, BNR lansează în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881.

”Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească”, a precizat BNR.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Amancio Ortega își instalează fiica la șefia Inditex, proprietarul Zara. „Întotdeauna am spus că îmi voi dedica viața pentru a construi pe baza moștenirii părinților mei. Am trăit și am respirat pentru această companie încă din copilărie.” CITEȘTE ȘI FOTO Amancio Ortega își instalează fiica la șefia Inditex, proprietarul Zara. „Întotdeauna am spus că îmi voi dedica viața pentru a construi pe baza moștenirii părinților mei. Am trăit și am respirat pentru această companie încă din copilărie.”

Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv, scrie News.ro.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre și litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului și casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR și în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulație „1 decembrie 2021ˮ, valoarea nominală în cifre „20ˮ.

Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre și litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziționată în dreapta sus și stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILORˮ, seria și numărul tipărite cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime, în partea stângă pe verticală și cu cerneală roșie și caractere de înălțime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranță - unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.

Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.

 

 

MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
mugur isarescu
bancnota 20 lei