Banca Mondială a aprobat un împrumut de 300 de milioane de euro pentru Fondul de Garantare a Depozitelor din Bulgaria, care va reduce presiunile asupra bugetului de stat, va contribui la creșterea fondurilor de rezervă și a încrederii deponenților în sistemul bancar, relatează Novinite.
Împrumutul este pe o perioadă de 10 ani și jumătate și beneficiază de o perioadă de grație de șase ani, scrie News.ro
Fondul de garantare a depozitelor s-a folosit de rezervele deținute pentru a garanta activele de mai multe miliarde de dolari ale deponenților la banca insolventă Corporate Commercial Bank (KTB), care în iunie 2014 a fost plasată sub supravegherea băncii centrale.

La sfârșitul anului 2015, Fondul avea la dispoziție 486 de milioane de leva (248 de milioane de euro), majoritatea sub formă de titluri de stat.
Guvernul de la Sofia a anunțat că are nevoie de 500 de milioane de euro pentru a asigura stabilitatea sistemului bancar pe termen lung.