Băncile din zona euro au nevoie de un euro digital pentru a răspunde inițiativei președintelui american Donald Trump de a promova stablecoins, un tip de criptomonedă de obicei legată de dolarul american, a declarat vineri Piero Cipollone, membru al consiliului Băncii Centrale Europene (BCE).
Trump a anunțat joi, într-un ordin executiv, că ”va promova dezvoltarea și creșterea stablecoins-urilor legale și legitime, susținute de dolar, la nivel global”, ca parte a unei strategii mai ample privind criptomonedele.
Cipollone a subliniat că această mișcare ar putea atrage și mai mulți clienți departe de bănci și ar întări necesitatea ca BCE să lanseze propria monedă digitală, arată News.ro.
”Cred că cuvântul-cheie aici (în ordinul executiv al lui Trump) este global. Această soluție, după cum bine știți, duce la o dezintermediere suplimentară a băncilor, care pierd comisioane, pierd clienți... De aceea avem nevoie de un euro digital,” a declarat Cipollone la o conferință din Frankfurt.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Agenția S&P a înrăutățit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă, după ce în decembrie și Fitch a luat o decizie similarăCe este un euro digital?
Stablecoins funcționează similar cu fondurile de piață monetară, oferind expunere la ratele dobânzilor pe termen scurt în monede oficiale – aproape întotdeauna dolarul american.
Un euro digital, pe de altă parte, ar fi un portofel online garantat de BCE, dar operat de companii precum băncile. Acesta ar permite oamenilor, inclusiv celor fără cont bancar, să facă plăți, deși deținerile ar putea fi limitate la câteva mii de euro și nu ar fi remunerate.
Băncile din zona euro și-au exprimat îngrijorarea că un euro digital ar putea duce la scăderea depozitelor lor, pe măsură ce clienții își transferă o parte din numerar către portofele digitale garantate de BCE.
Banca Centrală Europeană experimentează în prezent cum ar funcționa practic un euro digital, dar decizia finală de a-l lansa va fi luată doar după ce legislatorii europeni vor aproba legislația necesară.
CITEȘTE ȘI REACȚIA Ministrului Finanțelor după ce și S&P a înrăutățit perspectiva ratingului RomânieiOrdinul executiv al lui Trump interzice, de asemenea, Rezervei Federale a SUA emiterea unei monede digitale a băncii centrale (CBDC).
Între timp, alte țări, precum Nigeria, Jamaica și Bahamas, au lansat deja monede digitale, iar alte 44 de țări, inclusiv Rusia, China, Australia și Brazilia, desfășoară proiecte-pilot, potrivit unui raport al think tank-ului Atlantic Council.
În acest context global, Cipollone a concluzionat că lansarea unui euro digital ar putea deveni esențială pentru menținerea competitivității economice a zonei euro.