Trei români vor reprezenta interesele consumatorilor în domeniul asigurărilor și pensiilor private în grupurile de la Frankfurt ale supraveghetorului european EIOPA

Trei români vor reprezenta interesele consumatorilor în domeniul asigurărilor și pensiilor private în grupurile de la Frankfurt ale supraveghetorului european EIOPA

3 români vor bate drumul până la Frankfurt pentru a reprezenta interesele consumatorilor de servicii financiare

scris 30 iul 2018

Din luna septembrie încep mandatele pe 2 ani și jumătate ani în grupurile stakeholderilor de pe lângă autoritatea de reglementare și supraveghere pe segmentul asiguraților și fondurilor de pensii private EIOPA, iar în aceste foruri au fost desemnați 3 români, respectiv Monica Calu de la Asociația Pro Consumatori, Alin Iacob, președintele Asociației Utilizatorilor Români de Servicii Financiare  (AURSF) și avocatul Cătălin Oroviceanu de la Asociația Participanților la Fondurile de Pensii (PFP).

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

La filtrarea reglementărilor în domeniul asigurărilor și pensiilor administrate privat la nivel european vor participa, din partea consumatorilor, și 3 români. Aceștia reprezintă nu mai puțin de 5% din cei 60 de membri ale celor 2 grupuri de stakeholderi arondate la Frankfurt pe lângă instituția de reglementare și supraveghere în sector, Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA).

Urmărește-ne și pe Google News

Din cei 215 candidați venind din 25 de țări membre ale Uniunii Europene au fost selectați Monica Calu de la Asociația Pro Consumatori, Alin Iacob, președintele Asociației Utilizatorilor Români de Servicii Financiare  (AURSF) și avocatul Cătălin Oroviceanu de la Asociația Participanților la Fondurile de Pensii (PFP). Funcțiile sunt neremunerate, dar deplasările periodice la Frankfurt sunt decontate pentru membri.

Rolul celor 2 grupuri este de a consilia EIOPA în privința legislației secundare de care această autoritate este responsabilă (standarde tehnice de reglementare, ghiduri și recomandări). Grupurile pot transmite opinii către EIOPA în legatură cu orice chestiune care privește activitatea autorității. De asemenea, grupurile notifică autoritatea de resort cu privire la aplicarea inconsistentă a legislației europene, precum și în legatura cu practicile de supraveghere defectuoase din statele membre ale Uniunii Europene.

Directorul de investiții al Allianz-Tiriac Asigurări preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private. Fostul CEO cere în instanță peste 400.000 lei CITEȘTE ȘI Directorul de investiții al Allianz-Tiriac Asigurări preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private. Fostul CEO cere în instanță peste 400.000 lei

Noile mandate încep la 4 septembrie, prima întâlnire a grupului de pe segmentul asigurări fiind pe 19 septembrie, iar cea în domeniul pensiilor private abia în octombrie. În septembrie va fi încheiat mandatele lui Alexandru Ciuncan care din partea grupuli de presă Media XPRIMM care acoperă domeniul asigurărilor a ocupat poziții în ambele grupuri.

Pe segmentul asigurărilor Monica Calu de la Asociația Pro Consumatori vine cu experiență în consultanța juridică pe segmentul financiar și Alin Iacob de la Asociatia Utilizatorilor Români de Servicii Finanicare, care deja are mandate însumând 5 ani în grupul stakeholderilor, arondat European Banking Authority (EBA) instituția de reglementare pe segmentul bancar la nivel european. Iacob, care s-a remarcat în anii „boom”-ului creditării prin activitatea de la portalul de informații financiare conso.ro, chiar a deținut funcția de vicepreședinte în grupul stakeholderilor de pe lângă EBA.

În anii 2015-2017, Iacob a sprijinit activ inițiativele din Parlamentul României de protecție a consumatorilor, în principal așa-numita lege a dării în plată care prevede exonerarea de orice obligații de plată a debitorilor odată cu executarea garanției, de inspirație din legislația „anti-defficiency” din SUA.

Allianz-Țiriac revine pe primul loc în ierarhia asigurătorilor în T1, la un an după ce a fost devansată de City Insurance CITEȘTE ȘI Allianz-Țiriac revine pe primul loc în ierarhia asigurătorilor în T1, la un an după ce a fost devansată de City Insurance

Avocatul Oroviceanu va fi singurul român din grupul arondat EIOPA pentru domeniul pensiilor administrate privat, foarte sensibil în România unde majoritatea parlamentară conturată în urma alegerilor din 2016 are în vedere o reducere drastică a schemei.

Asociația Participanților la Fondurile de Pensii (PFP) a fost fără echivoc încă de la începutul anului trecut împotriva intențiilor guvernanților de a limita contribuțiile la fondurilor de pensii și cu atât mai mult a ideii vehciulate de desființare sau reducere întru irelevanță a fondurilor de pensii.

Oroviceanu își va desfășura activitatea în grupul de pe lângă supraveghetorul european EIOPA, iar istoricul arată că asociația pe care o reprezintă a fost în câteva rânduri un cenzor destul de puternic al autorității de resort locale. Spre exemplu, Asociația PFP a contestat drept „disproporționată” decizia din primăvara anului trecut a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de a amenda cu 750.000 de lei, echivalentul a 1% din cifra de afaceri societatea de administrare NN Pensii pentru prezumtive distribuiri de informații false către contributori, precum și retragerea autorizației directorului general Raluca Țintoiu.

De asemenea, în luna mai a anului, Asociația din care face parte Oroviceanu solicita Parlamentului un audit minuțios al mandatului de la ASF al președintelui demis Mișu Negrițoiu, astfel încât greșelile din trecut, denunțate de parlamentari la îndepărtarea acestuia din funcție, să nu fie repetate. Istoricul de filtrare a activității ASF de către Asociația PFP se pliază bine pe atribuția pe care o are grupul stakeholderilor unde Oroviceanu devine membru de a notifica EIOPA cu privire la aplicarea inconsistentă a legislației europene sau în legatura cu practicile de supraveghere defectuoase din statele membre.

În vara anului trecut, Asociația exprima poziții clare împotriva pozițiilor venite din zona guvernamentală cu privire la o amputare a schemei de la așa-numitul Pilon II al pensiilor private administrate privat cu contribuții obligatorii.

Dacă acestea au fost poziții în acord cu industria de profil, în schimb Asociația a venit întru cenzurarea acesteia și în favoarea consumatorilor, propunând o schimbare a modalității cum este calculat randamentul în România și care contravine practicilor existente în industria fondurilor de investiții din țările dezvoltate. Astfel, PFP a menționat că randamentul fondurilor de pensii trebuie calculat nu după reținerea comisioanelor societăților de administare, ci prin includerea acestora, astfel încât contributorii să știe performanța reală a banilor depuși de ei în vederea pensionării.

viewscnt
Afla mai multe despre
eiopa
alin iacob
catalin oroviceanu
asf
fonduri de pensii
misu negritoiu
nn pensii