Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut de o companie membră a UNSAR în baza unei polițe de asigurare de viață a depășit suma de 820.000 lei, a anunțat Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
Conform unui comunicat al UNSAR, valoarea celor mai mari 5 indemnizații plătite în baza acestui tip de poliță a fost de peste 3 milioane de lei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"O analiză detaliată a acestor cazuri arată că 4 din cele 5 indemnizații au fost acordate ca urmare a decesului persoanelor asigurate. A cincea despăgubire a fost acordată pentru o îmbolnăvire gravă", se menționează în comunicat.
Toate cele 5 evenimente au fost determinate, de altfel, de îmbolnăviri de natura afecțiunilor oncologice (3 cazuri), stop cardiorespirator și diabet zaharat, precizează sursa citată.
"Aceste realități sunt o dovadă în plus a rolului esențial pe care îl joacă asigurările de viață în protecția financiară a familiilor atunci când apar evenimente nefericite. Din păcate, vedem zilnic cum evenimente neprevăzute pot afecta dramatic o familie. Asigurările de viață nu pot preveni tragediile, dar pot oferi un sprijin financiar esențial familiilor afectate, ajutându-le să treacă mai ușor peste momentele dificile", a declarat Alexandru Ciuncan, președinte & director general al UNSAR.
Potrivit sursei citate, trei dintre cele cinci polițe de asigurare au fost contractate individual, una dintre ele fiind asociată unui credit ipotecar, iar două au fost asigurări de grup, încheiate de companii pentru angajații lor, prin programe de beneficii extra-salariale.
"Încheierea unei asigurări de viață reprezintă o alegere responsabilă. Este, însă, nevoie de introducerea unor politici fiscale pentru asigurările de viață cu componentă exclusivă de protecție care să stimuleze dezvoltarea acestui segment de asigurări, în beneficiul tuturor românilor", a precizat Roxana Băluță, specialist Asigurări de Viață și Sănătate și coordonator programe UNSAR.
CITEȘTE ȘI UE a adoptat noi norme pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale lucrătorilor de pe platformeReprezentanții UNSAR susțin că asigurarea de viață este unul dintre instrumentele utilizate de un număr mare de state în susținerea politicii lor sociale.
Astfel, majoritatea membrilor OECD, precum și o bună parte dintre statele membre UE stimulează prin mijloace fiscale achiziția de asigurări de viață, care sunt privite ca investiții importante și necesare pentru dezvoltarea și sustenabilitatea bunăstării individuale și a economiei în ansamblu.
Înființată în 1994, UNSAR - Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil care dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe.