Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că a demarat din 30 iunie o investigație legată de un posibil abuz pe piața de capital, după declarațiile ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa, referitoare la desființarea Pilonului II de pensii private.
În 29 iunie, Ionuț Mișa a declarat, în timpul audierilor din Parlament, că Pilonul II de pensii, care administrează active de aproape 40 de miliarde lei, va fi desființat, banii vor fi returnați contribuabililor, iar aceștia vor trebui să aleagă între Pilonul I, de stat, sau Pilonul III, privat. Ulterior, el a precizat, într-un comunicat transmis de PSD, că nu a declarat că va susține desființarea Pilonului ll, ci doar a răspuns unei întrebări care "probabil, a fost interpretată greșit", scrie News.ro.
În 29 iunie, principalii indicatori ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de joi în scădere accentuată, piața fiind afectată mai ales de publicarea informațiilor despre noul program de guvernare, care schimbă total modul de impozitare, și după ce ministrul a vorbit despre desființarea pilonului II de pensii, unul dintre cei mai importanți furnizori de capital din România.
ASF a anunțat vineri că a demarat, în 30 iunie, o investigație în acest sens.
CITEȘTE ȘI Datoria externă a României a depășit 94 miliarde euro”Sectorul Instrumente și Investiții Financiare din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a demarat, încă din data de 30 iunie 2017, o investigație cu privire la posibilitatea existenței unor elemente care intră sub incidența abuzului pe piață – manipulare prevăzut de Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață”, a anunțat instituția.
În situația în care, în urma analizelor efectuate, sunt constatate nerespectări ale prevederilor legale, ASF susține că va lua măsuri ”care pot fi făcute publice, în funcție de caracterul acestora”.