Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul bãncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank&Banca Transilvania, Banca Comercială Românã, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.
Cei care vor sã-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția din iulie, vor beneficia de dobânzi neimpozabile:
În lei:
· de 6,30% - cu scadența la 2 ani
· de 7,30% cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
· de 6,85% cu scadența la 4 ani
· de 7,55% cu scadența la 10 ani
În euro:
· de 3,90% cu scadența la 3 ani
· de 4,80% cu scadența la 5 ani
· de 6,20% cu scadența la 10 ani
Prin campania „România are sânge de rocker”, Ministerul Finanțelor, în parteneriat cu „Morning Glory cu Rãzvan Exarhu” și Rock FM, continuă să încurajeze donarea de sânge și spiritul civic, oferind donatorilor posibilitatea de a beneficia de condiții avantajoase de investiție prin Programul FIDELIS.
Beneficii pentru donatorii de sânge: tranșa specială în lei
Tranșa specialã de titluri de stat FIDELIS, emise în lei, cu scadență la 2 ani, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 februarie 2026, va avea o dobândă de 7,30%. Donatorii-investitori se bucurã de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucură de facilități precum:
· posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă;
· veniturile obținute din deținerea titlurilor sunt neimpozabile;
· flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.













