Valoarea medicamentelor eliberate către pacienți în România urcă. Top 20 Corporații

Valoarea medicamentelor eliberate către pacienți în România urcă. Top 20 Corporații
scris 4 aug 2021

Volumul medicamentelor eliberate către pacienți în România a fost de 626,8 milioane cutii, în creștere cu 0,6% față de consumul din perioada iulie 2019 – iunie 2020. Numărul total de zile de tratament a crescut cu 8,7%.

Valoarea medicamentelor eliberate către pacienți în România a fost de 19,31 miliarde lei (3,96 miliarde euro) la preț de distribuție, cu 10,6% mai mult față de perioada iulie 2019 – iunie 2020. Izolând impactul programelor cost-volum-rezultat (CVR) și cost-volum (CV), valoarea
medicamentelor Rx eliberate din farmaciile publice a crescut cu 8,0%, totalizând aprox. 10,6 miliarde lei (2,17 miliarde euro). 

Urmărește-ne și pe Google News
Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din Otopeni CITEȘTE ȘI Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din Otopeni

În trimestrul 2 2021, volumul total al medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 154,1 milioane cutii, în creștere cu 16,4% față de trimestrul 2 din 2020. Creșterea a fost generată de canalul de retail (+17,1%), spitalul avansând cu numai 1,8%. Pe segmente, rata de creștere în volum a fost de 13,1% pentru Rx în farmacii și de 24,4% pentru produsele OTC (medicamente și suplimente nutriționale).

În ultimele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021), volumul total al consumului de medicamente a fost de 626,8 milioane cutii, în ușoară creștere cu 0,6% față de consumul din perioada iulie 2019 – iunie 2020. Volumul medicamentelor pe bază de rețetă (Rx) din farmacii s-a ridicat la 363,9 milioane cutii (-1,6%), cel al medicamentelor fără prescripție din farmacii (OTC) la 240,7 milioane cutii (+7,4%), iar volumul medicamentelor din spital la 22,2 milioane cutii (- 23,2%).

Evoluția pieței în valoare

În trimestrul 2 2021, valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 5,05 miliarde lei, în creștere cu 29,4% față de trimestrul 2 din 2020, în condițiile în care medicamentele din retail au crescut cu 28,9%, iar cele consumate în spitale au crescut cu 32,5%. În canalul de retail, pe segmente, ratele de creștere în lei au fost de 24,0% pentru Rx și de 42,8% pentru produsele OTC. Medicamentele
aferente contractelor cost-volum-rezultat au scăzut cu 8,2% iar cele aferente contractelor cost-volum din retail au crescut cu 65,0%. Celelalte medicamente pe bază de prescripție din farmaciile de retail au înregistrat o creștere de 23,8% față de trimestrul 2 din 2020.

FOTO Mega Image intră pe listă și începe să retragă loturi de înghețată CITEȘTE ȘI FOTO Mega Image intră pe listă și începe să retragă loturi de înghețată

În ultimele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021), valoarea totală a pieței a fost de 19,31 miliarde lei, în creștere cu 10,6% față de perioada iulie 2019 – iunie 2020. Medicamentele pe bază de rețetă (Rx) din farmacii au atins 11,75 miliarde lei (+8,9%), medicamentele fără prescripție (OTC) din farmacii au însumat 4,91 miliarde lei (+15,5%), iar segmentul de spital 2,64 miliarde lei (+9,4%).

Izolând impactul semnificativ al programelor cost-volum-rezultat (CVR) și cost-volum (CV) din retail, ce totalizează cca. 1,14 miliarde lei, piața de medicamente Rx fără contract din farmacii a crescut față de perioada iulie 2019 – iunie 2020 cu 8,0%, până la valoarea de 10,61 miliarde lei.

În privința evoluției principalelor grupe terapeutice, în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri în volum peste media pieței (+0,6%), în cazul medicamentelor aferente sistemului digestiv și metabolism (+10,2%), sistemului nervos (+1,1%) și sistemului musculo-scheletic (+1,0%). Sub media pieței s-au situat medicamentele destinate sistemului cardiovascular (-0,4%), antineoplazicele și imunomodulatoarele (-1,1%), anti-infecțioasele sistemice (-8,2%) precum și cele destinate sistemului respirator (-13,7%).

În valoare, în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri peste media pieței (10,6%), în cazul medicamentelor destinate sistemului digestiv și metabolism (+19,2%), al antineoplazicelor și imunomodulatoarelor (+17,9%) precum și al celor destinate sistemului musculo-scheletic (+14,4%). Sistemul cardiovascular a crescut cu numai 6,6%, iar sistemul nervos cu 5,5%, sub media pieței. În scădere s-au situat numai anti-infecțioasele sistemice (-8,5%) și medicamentele destinate sistemului respirator (-6,1%).

Top 20 Corporații în Volum

În volume, componența principalelor 10 corporații pentru ultimele 12 luni nu se modifică în comparație cu trimestrul anterior, Astfel, pe primul loc se situează corporația Zentiva (inclusiv Labormed și Alvogen) cu vânzări de 71,3 milioane unități, urmată de Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 59,1 milioane unități și Servier (inclusiv Egis) cu 36,2 milioane unități.

Topul primilor 10 jucători este completat de Sanofi (29,9 milioane unități), Krka (28,6 milioane unități),mGlaxoSmithKline (28,4 milioane unități), Viatris (25,4 milioane unități), Antibiotice (25,0 milioane unități), Biofarm (21,4 milioane unități) și Gedeon Richter (19,7 milioane unități).

Top 20 Corporații în Valoare

Componența primelor 3 corporații din punct de vedere al valorii pentru ultimele 12 luni nu se modifică față de trimestrul anterior. Astfel, pe primul loc se situează corporația Sanofi cu 1.046,8 milioane lei, urmată de Novartis (inclusiv Sandoz) cu 977,3 milioane lei și Zentiva (inclusiv Labormed și Alvogen) cu 861,6 milioane lei.

Topul primilor 10 jucători este completat de Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 770,0 milioane lei, Servier (inclusiv Egis) cu 767,8 milioane lei, AstraZeneca (707,8 milioane lei), Bristol Myers Squibb cu 703,7 milioane lei, GlaxoSmithKline (670,0 milioane lei), Viatris (580,2 milioane lei) și Merck & Co. cu 573,9 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
medicamente
pacienti