Uniunea Europeană a fost solicitată să aprobe extragerea a șase doze de vaccin pentru Covid-19 al Pfizer/ BioNTech, în loc de cinci, din fiecare fiolă, pe fondul deficitului existent

Uniunea Europeană a fost solicitată să aprobe extragerea a șase doze de vaccin pentru Covid-19 al Pfizer/ BioNTech, în loc de cinci, din fiecare fiolă, pe fondul deficitului existent
scris 30 dec 2020

Uniunea Europeană a fost solicitată, marți, să aprobe extragerea a șase doze de vaccin pentru Covid-19 al Pfizer/ BioNTech, în loc de cinci, din fiecare fiolă, o practică permisă în restul lumii, care ar permite ca stocurile actuale să ajungă la mai mulți oameni, transmite Reuters.

Potrivit experților, este posibil să se obțină șase doze din fiecare fiolă, față de cinci aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Premierul ceh Andrej Babis a spus că a ridicat probleca într-o discușie cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru obținerea aprobării din partea EMA pentru doza suplimentară, cât mai curând posibil.

 Germania respinge ideea unui transfer al licenței vaccinului Pfizer-BioNTech pentru creșterea producției CITEȘTE ȘI Germania respinge ideea unui transfer al licenței vaccinului Pfizer-BioNTech pentru creșterea producției

BioNTech a anunțat că o fiolă garantează cinci doze, dar că este posibil, cu acul și seringa potrivită, să fie extrase șase doze.

”Discutăm cu autoritățile de reglementare dacă și cum ar putea fi pusă la dispoziție a șasea doză, precum și acele și seringile necesare pentru un astfel de sistem cu volum redus,” a spus un purtător de cuvânt al BioNTech.

Autoritățile de reglementare italiene au aprobat deja extragerea a șase doze, trecând peste recomandările EMA.

Aprobări similare au fost emise de autoritățile de reglementare din Statele Unite, Marea Britanie, Elveția și Israel - care toate au început mai devreme campaniile lor de vaccinare.

Soren Brostrom, șeful Autorității daneze pentru sănătate, a declarat că este chiar posibil să se extragă o a șaptea doză din unele flacoane Pfizer și că ar putea fi fezabil să fie vaccinate mai mult decât cele 250.000 de persoane preconizate pentruprimele două luni ale campaniei din Danemarca.

UE a semnat acorduri pentru a cumpăra în total 2 miliarde de doze de vaccin, care vor fi distribuite statelor membre proporțional cu populațiile lor.

EMA nu a răspuns la o cerere de comentarii.

viewscnt
Afla mai multe despre
covid-19
pfizer/ biontech