MedLife a preluat pachetul majoritar de acțiuni al platformei de servicii și abonamente medicale și de fitness SanoPass, lansată în vara anului 2019 de doi antreprenori cu experiență în fintech și management.
Cleverage VC, fond rezultat din asocierea antreprenorilor Wargha Enayati, fondator Regina Maria și președinte Enayati Group, Georgios Sofianos, antreprenor în industria de sănătate și CEO Sofmedica, Sergiu Neguț, business angel și co-fondator Fintech OS, și Voicu Oprean, fondator AROBS Transilvania Software, și-a vândut participația minoritară.
SanoPass este prima investiție realizată de Cleverage și marchează și primul său exit.
CITEȘTE ȘI Premieră la nivel mondial - O nouă generație de vaccin împotriva COVID-19, care țintește atât varianta Omicron, cât și tulpina originală a coronavirusului. Administrat doar o dată pe an Platforma digitală SanoPass furnizează acces în circa 1.200 de clinici private și 200 de săli de fitness din România și Republica Moldova.
“Realitatea ultimilor ani arată clar cât de acută este nevoia de noi modele de pachete de servicii de medicină și prevenție centrate pe nevoile individuale ale pacienților și, în același timp, complementare sistemelor de sănătate publice și private. Credem cu tărie că, mai devreme sau mai târziu, toate aceste abonamente și servicii ar trebui să devină deductibile fiscal deoarece reprezintă un instrument cheie în menținerea sănătății populației și în degrevarea cheltuielilor sistemului public de sănătate”, a declarat Dorin Preda, Director Executiv, MedLife Group.
În urma finalizării tranzacției, SanoPass va rămâne un business independent, iar echipa de management va fi păstrată în aceeași formulă, fondatorii Andrei Vasile și Delia Iliașa urmând să își continue activitatea și planurile de dezvoltare în cadrul SanoPass.
Pentru următoarea perioadă, SanoPass vizează extinderea substanțială a echipei și a portofoliului de clienți și beneficiari, compania deservind atât abonați individuali, cât și clienți persoane juridice, preponderent IMM-uri care au între 10 și 250 de angajați.
„Ambițiile noastre legate de expansiunea internațională rămân și avem în vedere extinderea, în timp, la nivel european”, spune Andrei Vasile, Fondator și Managing Partner SanoPass.
În primăvară, SanoPass a țintit o nouă rundă de finanțare, de 3 milioane euro, vizând accelerarea dezvoltării prin creșterea portofoliului de clienți, integrarea cu clinicile și operatorii de fitness parteneri și lansarea propriei platforme de telemedicină.
CITEȘTE ȘI Regina Maria semnează o nouă achizițieCompania a atras anterior susținerea fondului de investiții Cleverage Venture Capital.
În runde anterioare, SanoPass a atras investiții de 400.000 euro (rundă Seed, în 2020), respectiv 850.000 euro (rundă Bridge, în martie 2021), în ambele runde investitorul principal find Cleverage Venture Capital.
MedLife a anunțat în urmă cu 5 luni intrarea pe un nou segment de business, cel al serviciilor de wellness, care completează serviciile medicale de diagnostic și tratament oferite la nivel național, prin achiziția sălilor de fitness Sweat Concept.
Grupul MedLife este operatorul cu cel mai mare portofoliu de achiziții în zona medicală din România, compania investind masiv în creșterea rețelei din România. Prin achiziția SanoPass, MedLife ajunge la un număr de 46 de tranzacții.