Schimbare la vârful Labormed Alvogen: Dan Modrogan, numit CEO în locul lui Laurențiu Scheușan, care se retrage din activitate după 20 de ani în industria farma

Schimbare la vârful Labormed Alvogen: Dan Modrogan, numit CEO în locul lui Laurențiu Scheușan, care se retrage din activitate după 20 de ani în industria farma
scris 11 ian 2018

Dan Modrogan este noul Chief Executive Officer al Labormed Alvogen, urmând să conducă activitatea grupului de firme (producție și distribuție) deținut în România de compania farmaceutică americană Alvogen. El a preluat funcția, din ianuarie, de la Laurențiu Scheușan care, după mai bine de 20 de ani în industria farma locală, a decis să se retragă din activitate.

Modrogan are o bogată experiență profesională, împărțită între consultanță financiară și industria farmaceutică. Face parte din echipa Labormed încă din 2008, când a plecat de la Ernst & Young, unde era Manager de Audit în cadrul biroului din București, și s-a alăturat companiei farmaceutice în poziția de Controlor Financiar. Ulterior a promovat ca Financial Manager, iar după achiziția fabricii Labormed de către grupul farmaceutic Alvogen a devenit Chief Financial Officer al Labormed Alvogen.

Urmărește-ne și pe Google News

Din anul 2016, Dan Modrogan a devenit responsabil și pentru dezvoltarea infrastructurii financiare a grupului Alvogen în Europa Centrală și de Est și coordonarea echipei regionale de finanțe, din poziția de vicepreședinte financiar CEE, iar în vara anului trecut a fost numit Deputy CEO și vicepreședinte al Consiliului de Administrație Labormed.

Dan Modrogan a absolvit Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul ASE București și este membru al Association of Chartered Certified Accountants (ACCA).

Compania Alvogen este prezentă pe piața farmaceutică din România de la începutul anului 2010 și a ajuns în prezent la peste 450 de angajați. S-a axat inițial pe activități de marketing și vânzări pentru produsele nou lansate ale companiei, iar în decembrie 2012, a achiziționat cel mai mare producător român independent de medicamente generice, Labormed, pentru 33 milioane de dolari, de la fondul de investiții Advent. A fost unul din pașii gândiți către obiectivul de a deveni o companie de top-5 în industria globală a medicamentelor generice, până în 2020.

Președintele CNAS: Sunt aproape 5 milioane de contributori pentru aproximativ 19 milioane de persoane CITEȘTE ȘI Președintele CNAS: Sunt aproape 5 milioane de contributori pentru aproximativ 19 milioane de persoane

În urma achiziției, atât Alvogen cât și Labormed au beneficiat de o creștere importantă a portofoliului de produse și a ariei geografice de acoperire. Labormed Alvogen, noua entitate astfel formată, a devenit centrul de excelență al Grupului în Europa Centrală și de Est și servește ca sediu central Alvogen în regiune. Biroul din România constituie baza de producție, cercetare-dezvoltare, vânzări și marketing pentru întreaga regiune.

Prezentă pe piața farmaceutică din România de peste 25 de ani, Labormed deține o fabrică de medicamente solide orale, primul site de producție de tip greenfield din industria farmaceutică românească. O investiție inițială de 13 milioane de euro, unitatea are o suprafață desfășurată de 6.000 mp și este alcătuită din patru corpuri în care se află administrația, laboratoarele de control, hala de fabricație, depozitul și zona tehnică.

În prezent, produce 1,3 miliarde de comprimate pe an, iar în secția de ambalare se împachetează peste 40 de milioane de unități comerciale pe an.
Labormed deține un portofoliu alcătuit din peste 100 de medicamente generice destinate principalelor arii terapeutice, îndeosebi sistemului cardiovascular și sistemului nervos central și peste 20 de OTC-uri ca analgezice, vitamine, probiotice și medicamente împotriva răcelii și tusei.

Având propria divizie de cercetare și dezvoltare, compania a dezvoltat, în timp, peste 50 de molecule generice. În prezent este în construcție un nou laborator de cercetare dezvoltare.

Anul trecut, Labormed ALVOGEN a avut vânzări estimate de peste 300 milioane de lei. 

Fostul CEO al companiei, Laurențiu Scheușan, cel care a pus bazele reprezentanței din România a producătorului farmaceutic american Alvogen, a vândut încă de acum un an 19,99% din acțiunile diviziei de import de medicamente a grupului american, Alvogen România, reprezentând aproape toată participația pe care o deținea, către asociatul majoritar al companiei. Astfel, părțile sociale au fost preluate de asociatul Alvogen CEE Korlatolt Felelossegu Tarsasag, înregistrat în Ungaria, iar în urma acestei operațiuni Scheușan mai deținea doar 0,01% din companie. La valoarea nominală, de 10 lei, cele 488.608 părți sociale ale lui Laurențiu Scheușan totalizau 4,88 milioane lei (1,1 milioane euro), potrivit unui anunț al companiei de la acea dată. Scheușan a cedat și acțiunea pe care o deținea la LabormedAlvogen către Eurogenerics Holdings, firmă deținută de Alvogen.

Grupul Alvogen, fondat de islandezul Robert Wessman, fost acționar și director general al Actavis, a fost construit pe fundația producătorului American Norwich Pharmaceuticals, cu o istorie de 125 de ani în industria farmaceutică. Axat pe dezvoltarea, producția șui comercializarea medicamentelor generice complexe, a OTC-urilor și produselor similare, grupul are pe piață peste 350 de produse farmaceutice din arii precum oncologia, gastroenterologia, bolile infecțioase, respiratorii, etc. Este prezent în peste 25 de țări, precum Rusia, România, Bulgaria, Ungaria, Serbia, China, Thailanda, Taiwan și America de Nord. În 2015, Alvogen și-a schimbat acționariatul, după ce fondul de investiții Pamplona Capital Management a cedat pachetul de control al grupului unui consorțiu condus de fondul CVC Capital Partners. Robert Wessman a rămas atunci acționar al Alvogen prin Aztiq Pharma. 

viewscnt
Afla mai multe despre
labormed alvogen
dan modrogan
ceo
generice