Românii au golit, în ultima săptămână, farmaciile de iod, după ce Rusia a atacat Ucraina, iar mulți se tem de un eventual accident nuclear. Este însă iodul o soluție? Oricine poate lua iod și în orice cantități? Nu, vine răspunsul medicului: "Tratamentul preventiv cu iod nu este indicat."
Tratamentul preventiv cu iod NU este indicat, spune pentru HotNews.ro Ioana Mihăilă, medic endocrinolog și fost ministru al Sănătății.
Administrarea de iod are eficiență limitată, doar la copii/adolescenți și gravide, spune Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății, de profesie medic endocrinolog. După vârsta de 40 de ani, spre exemplu, o eventuală expunere la iod radioactiv nu are consecințe foarte mari la nivel de sănătate publică, deloc comparabile cu ce s-ar întâmpla în cazul copiilor.
"Atunci când dăm iod preventiv în accidente nucleare, îl dăm mai ales la copii și la gravide", arată Ioana Mihăilă.
"Tratamentul preventiv cu iod nu este indicat", subliniază ea.
În ce formă se găsește iodul în farmacii
Iodura de potasiu există în farmacii în două forme de prezentare, spune Ioana Mihăilă, medic endocrinolog:
Tableta de iodid, care circulă de obicei în farmacii și care are doze de 100 sau 200 de micrograme, ce vin să suplimenteze iodul din alimentație la persoanele care au o predispoziție să dezvolte afecțiuni legate de lipsa de iod - vorbim aici mai ales despre gravide și adolescenți. În aceste tablete există o cantitate foarte mică de iod.
Tablete de iodură de potasiu concentrate, din care se prepară anumite soluții, folosite, în general, în pregătirea pre-operatorie a pacienților care urmează să se opereze de tiroidă: "Soluțiile concentrate, care conțin cantități foarte mari de iod, dacă sunt administrate unei persoane care are predispoziție să dezvolte fie hipotiroidism, fie hipertiroidism, pot să declanșeze aceste două disfuncții. De exemplu, dacă este vorba despre o persoană cu noduli tiroidieni - poate se știe, poate nu se știe cu acești noduli - iar nodulii au tendința de a scăpa de sub controlul mecanismelor de control tiroidiene, acești noduli, stimulați de prezența unei cantități mari de iod, pot să determine hipertiroidism", explică Ioana Mihăilă.
În general, doar farmaciile care prepară medicamente pe rețete au astfel de tablete concentrate, dar mai există foarte puține astfel de farmacii. Ele se eliberează cu rețetă medicală.
Rezervă strategică de iod la Ministerul Sănătății
Ce se întâmplă dacă iodul nu mai este de găsit în farmacii și vor exista totuși persoane care vor avea nevoie de el, fie ele doar copii și gravide?
În acest moment, principala problemă cu golirea farmaciilor este legată de faptul că nu mai au acces cei care ar avea cu adevărat nevoie - gravidele și copiii - afirmă Ioana Mihăilă, medic endocrinolog. Mai ales că, în anumite situații, lor le este prescris tratament cu iod și în lipsa unui accident nuclear.
Ioana Mihăilă mai spune că Ministerul Sănătății are în rezervă tablete de iodură de potasiu și este un stoc care se reînnoiește permanent - atunci când expiră, se cumpără altele.
"Există o listă de medicamente pe care Ministerul Sănătății le are în permanență în rezervă. Iodura de potasiu este unul dintre ele", spune fostul ministru al Sănătății.