Remdesivirul nu scurtează perioada vindecării de covid-19, anunță OMS

Remdesivirul nu scurtează perioada vindecării de covid-19, anunță OMS
scris 16 oct 2020

Redemsivirul, medicamentul antiviral experimental al laboratorului american Gilead, are un efect slab - sau deloc - asupra duratei spitalizării pacienților bolnavi de covid-19 sau asupra șanselor de supraviețuire ale acestora, arată rezultatele unui studiu clinic efectuat de către Organizația Mondialăa Sănătății (OMS), relatează Reuters.

Tratamentul - unul dintre primele folosite în lupta împotriva bolii provocate de noul coronavirus SARS-CoV-2 - a fost unul dintre tratamentele administrate recent președintelui american Donald Trump, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Norvegia va oferi gratuit vaccinul împotriva COVID-19 CITEȘTE ȘI Norvegia va oferi gratuit vaccinul împotriva COVID-19

Prin studiul său - numit ”Solidaritate” -, OMS a evaluat efectele unor posibile tratamente - inclusiv ale redemsivirului, hidroxiclorochinei, combinației lopinavir-ritonavir (un tratament omologat împotriva HIV) și interferon asupra unui număr de 11.266 de pacienți adulți în peste 30 de țări.

Rezultatele studiului, anunțate joi de OMS, urmează să fie analizate în continuare. Ele au fost încărcate pe serverul de dinainte de publicare - medRxiv,

Date ale unui studiu american cu privire la redemsivir au arătat, luna aceasta, că tratamentul permite o scurtare cu cinci zile a perioadei de vindecare a pacienților.

Gilead a declarat pentru Reuters că datele OMS ”par inconsistente” cu cele obținute în urma unor studii care validează beneficii clinice ale medicamentului său.

”Suntem îngrijorați că datele care provin din acest studiu mondial deschis nu au fost examinate riguros pentru a permite o discuție științifică constructivă”, apreciază laboratorul american.

Administrația americană a medicamentului (FDA) a autorizat la 1 mai recurgerea în regim de urgență la redemsivir în Statele Unite. Ulterior, utilizarea avcestui medicament antiviral experiemental a fost autorizată în mai multe țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
remdesivir
oms